Asta e pentru zilele in care ploua si ti se increteste parul frumos aranjat. Perfect.
Asta e pentru zilele grabite in care te indrepti nerabdator spre un loc anume, o zi in care iti bate vantul prin plete.
Asta-i pentru o zi in care ploua si stai pe o lumina difuza cu geamul intredeschis.
Asta-i pentru o zi cand nu stii cum sa-l scoti la un ceai intr-un loc dragut.
Festivalul filmului european. O dovada a faptului ca nu trebuie sa fii cinefil ca sa te delectezi cateva zile cu niste filme frumos alese din arhiva Europei. Ma bucur ca uneori, fara sa vreau, reusesc sa surprind momente cu maxima incarcatura emotionala. Sunt fericita ca mi-am amintit inca o data cat de importanti sunt cei de langa tine, cat de frumos e sa ai prietenii aproape, cum e atunci cand stii sa valorifici oamenii pe care ii ai in jur, ce bine e cand gusti din fructul cunoasterii si al reusitei. Si chiar daca totul pare sec in prima instanta, as vrea sa vezi dedesubt. Fara sa vrei ajungi cuprins de o nostalgie, de muzica frantuzeasca de pe fundal, de sala goala in care se aude doar ecoul filmului.
Pentru ca unii sunt simpli iar altii mult prea complicati.
Pentru ca e frumos sa atragi atentia, chiar si atunci cand nu iti doresti asta.
Pentru ca vrand nevrand, aceste filme, dintre cele mai bune as spune eu, iti amintesc inca o data cine esti. De fapt, interpretarea poate capata o alta nuanta in functie de eul tau. Sturlubatic sau nu. Nepasator sau arogant. Frustrat sau binevoitor.
Frustrarile tale se aduna intr-un borcan imbibat cu miros de noroi si intrepatruns de ate care te incalcesc. E important sa stii ce vrei si sa stii cine esti. Ma bucur ca nu sunt altcineva si totusi tind spre mai bine. Fara schimbari majore totusi.
Indiferent de maturitatea sau imaturitatea de care dai dovada, oamenii sunt necrutatori. Poate pentru ca unii se cred superiori, sau pur si simplu pentru ca ,,asa trebuie sa se intample”. De cate ori n-ai vrut sa ai o a doua sansa? Ei bine, de cele mai multe ori aceasta a doua oportunitate nu mai apare. Niciodata. Nici in vise, nici in rugaciuni, nici in Realitate. Pentru ca Realitatea e cruda. Pentru ca iti mananca carnea neuronilor.
De cate ori n-ai vrut sa fii mai bun si in cele din urma nici unul dintre eforturile tale de promovare a sinelui nu s-au concretizat? Oamenii pe care ii cunosti au ajuns sa nu-ti fie de nici un folos, pentru ca esti singura identitate pusa fata in fata cu exprimentul organizatoric al propriei vieti. De cate ori nu te-ai simtit inutil?
Eu una mi-as fi dorit sa fiu mai buna. Sa excelez. Sa stiu ca pot, si sa pot. Sa fac . Orice. Sa nu-mi mai fie frica de ce spun ceilalti, de ceea ce gandesc cei mai importanti sau oamenii obisnuiti. As vrea sa fiu capabila sa-mi ascult sfaturile. Sa nu ma mai trezesc dimineata, cu gandul ca vreau sa ma sune. Oricine. De dimineata.
Oamenii sunt necrutatori in aprecieri. In definite ale personalitatii, in zambete, in note, in aprecieri calitative. Oamenii sunt necrutatori in ajutorul pe care ti-l dau, in gandurile pe care le transmit.
Azi imi iau iarasi prietenul imaginar de mana sa colindam SH-uri, sa bem cafea pe balcon, sa dam o tura la film si la magazinul cu cercei. Pentru ca in momente de maxima depresie, cerceii sunt solutia cea mai buna. Azi nu mai am nevoie de nimeni. Sunt eu si cu mine.
Orasul e ud. Aseara a plouat si din copaci inca mai picura cate un strop de roua. Geamul camerei tale sta deschis de aseara. Deschizi ochii, tragic aer in piept si te imbraci, fara sa pierzi mai mult de 10minute in fata oglinzii.
Pasesti somnoros pe pavajul ingrijorat. Incarcat de praf. Simpatizand racoarea ce te ademeneste din prima. Coltul blocului gri, e incarcat de gunoaiele care-ti penetreaza simtul olfactiv.
Orasul obosit revine la viata. Lumina difuza a diminetii iti bate in fata. Pasarela e plina de oameni, care mai de care mai grabit, ingrijiorat, haotic, zbenguit, treaz. Traficul e incarcat de injuraturi. Tramvaiul abia mai ajunge in statie, si cu bagajele in mana te repezi prin multimea de oameni sa ajungi primul. Controlorul are fata de maniac. Nu stiu de ce, dar iti dai seama din prima ca e el. Vinovatul din tine se piteste. Sunetul huruitor seamana cu cel al trenului. Ti-ar fi placut sa fie un metrou in schimbul acestei masinarii ruginii.
Au inflorit copacii totusi. Picatura de ploaie care se piteste pe fruntea-ti, iti aminteste de lenea care-ti domina osul drept. Ochiul iti palpaie, picioarele abia se misca.
Desi orasul reinvie sub egida timpului, esti trist. Astazi ai parte de o tristete care seamana cu un adevarat sentiment de cruda marginalizare. Esti trist. Daca unii ar incerca sa compare sentimentul tau cu unu deprima(n)t, incearca sa-i explici ca tocmai a ajuns in pragul confuziei. Nu e o zi buna de dormit, pentru ca ai mult prea multe ganduri care-ti macina enegia magnetica a creierului.
[….] Ploua din nou. Intri in casa morocanos, ingandurat, imbibat cu idei udate de ploaia rece. Umbrela a luat-o vantul. In loc de dusul fierbinte care te linisteste, fii rabdator cu timpul. In ciuda sperantelor, totusi, vor veni toti sa-ti spuna ca va fi bine. In loc de nelamuritele, lungile prelegeri, fii sigur ca esti singurul care poate.
Schimba.
Ceva.
As spune ca e cazul sa iti iei ceasca de cafea si sa te cocotezi in balansoarul de pe balcon. Sa lasi ploaia sa-ti alinte simturile, sa nu te mai incrunti, si sa savurezi mirosul de nicotina si cofeina.
Cuvinte goale la inceput de vara. Cu miros de ceai, cafea, poate prea multa cateodata, sesiune, cola, gume de mestecat si iaurt. Cu gust de mere, dar numai in dupa-amiezile in care lenea iti paralizeaza fiecare nerv. Anul acesta nu te mai topeste caldura, ci iti ridica cumulul de energie. Esti hiperenergic si totusi bun de nimic.
Cuvinte goale.
Ti-ar placea sa te invite la un cafea in parc. Evident, pentru ca il (o) placi si pentru ca e unul dintre cei mai inteligenti oameni pe care i-ai cunoscut vreodata. Asta e clar. Perceptiile voastre asupra lumii se intersecteaza fix in punctul in care va dati seama cat de mici sunteti in comparatie cu ceea ce vreti sa deveniti.
Cuvinte goale.
Iti aduni maldarul de carti in jurul mesei si cu geamul deschis si muzica de fundal, marele proces al cunoasterii incepe. Sincer, e unul dintre putinele momente in care ti-ai fi dorit sa ai mintea limpede, clara, lipsita de prejudecati. Fara sa te gandesti la palpaieli ale inimii, zvacneli ale sangelui, dans.
Mai sunt cateva zile pana la primul examen. Desi iti place ceea ce faci , ajungi la concluzia ca imaginatia iti este pusa la incercare si ca oricat te-ai stradui sa acumulezi cat mai multe cunostinte, niciodata nu e suficient. Pentru ca autosuficienta doare si iti distruge perspectivele. Trecute si viitoare.
In mod sigur, ai macar un examen la care vrei sa demonstrezi ca esti capabil de mai mult. Timpul este mult prea scurt pentru toate lucrurile importante pe care ai vrea sa le faci. Astazi nimeni nu-ti mai spune ca poti. Esti singurul care-si refuleza dorintele, esti singurul care stie ca poate. Ai nevoie totusi de un impuls exterior. E necesar, absolut indispensabil. In unele momente.
Astepti vara, o vara lunga, cu leagan in gradina, cu mare, nisip, muzica buna si rasarit, astepti o vara lunga cu literatura, cu zambete sturlubatice si calatorii neintrerupte de certuri, astepti o vara in care sa dormi, o vara in care sa fac i (din nou) un bilant. Ce-ti mai lipseste?
Deschid usa baii ca si cum as fi deschis calea spre lumina. Nu-mi pasa de numarul oamenilor care au murit in baie. Cu capul lipit de faianta rece si cu o mana intr-o parte.
Apa fierbinte emana vapori preumblatori pe pielea mea uscata de depresie. O las sa curga. A devenit un ritual. Imi ingrop tristetea intr-un dus fierbinte. Stropii de apa imi ating toate simturile, pana in momentul in care genele mi se umplu de lichid . Gelul de dus are un miros colorat de data asta. Ma ghemuiesc, ca un mormoloc care-si cauta locul. Daca ridic capul de sub apa, un vant imi flutura un aer rece pe la ureche.
Un strop. Doi Strop. Cada se umple si ma pot afunda. Daca bag capul sub apa, sunt sigura ca pot auzi sunetul trenului. Dintotdeauna am fost sigura de asta.
De cate ori te-ai inchis in baie, ai rasucit cheia de doua ori in iala, si te-ai ascuns acolo pentru cel putin doua ore, timp in care neuronii tai au eliberat frustrare, depresie, repulsie, egoism? De cate ori, n-ai ajuns acolo ca intr-un ultim loc in care iti poti pune gandurile cap la cap? Mie una mi se intampla des. Imi place baia. Acolo e singurul loc in care am curajul sa plang. E singurul loc in care imi recunosc cu seninatate slabiciunile. As sta la nesfarsit dezgolita de privilegii sub dusul care-mi gadila nesimtit simturile.
Drobul de sare iti atarna deasupra capului ca un ultim fenomen care iti da sansa sa te salvezi. Rautatea din mine striga in gura mare ca nu-i mai plac ipocritii. Incerc sa o calmez, pentru ca nu are dreptul sa critice pe nimeni. In fond, fiecare isi are tabieturile lui, iar tu, chiar daca te crezi mai destept, nu ai nici cel mai mic drept sa iti impui punctul de vedere. Pentru ca asa e corect.
Personalitati diferite. Incep sa dezvolt o adevarata pasiune pentru oamenii inteligenti, priceputi, pentru oamenii care iti dau o noua perspectiva asupra lucrurilor care inainte ti se pareau banale. Si nu-i mai consider inteligenti pe cei care fac lucruri aparent importante, insa care in secunda ,,doi” vorbesc despre sine ca fiind mari personalitati care au dezvoltat o intreaga strategie. Pentru ca oamenii cu adevarat inteligenti sunt cei care stiu ca pot si care nu-si vor prezenta niciodata competentele intr-o forma care ulterior devine caricaturala. Oboseala nu vine din extenuare, ci dintr-o simpla dorinta de a arata ca te implici si ca-ti ingramadesti ideile in panze de paianjez proiectate pe pereti. Nu esti original. Sunt multi altii care fac asta.
Caricaturile omenesti se ingroapa singure in prostie. Ulterior in indiferenta sau prea mult respect de sine. Deseori, devin hilare prin propria distrugere. Urbanul te ajuta intr-un mod pe care nu ti l-ai inchipuit niciodata. Urbanizeaza-te. Urbanizeaza-ti tendintele si comportamentul.
Imi plac oamenii draguti. Zambitori. Ilustrati in propria personalitate. Oameni care stiu ce vor, sau cel putin incearca sa desluseasca tainele neantului si ale existentei. Propriei existente.
Cateodata ma intreb cat de neimportante mi se par unele lucruri si cat de importante sunt pentru altii. Cat te costa sa fii destept? Gandeste-te ca sunt mii de lucruri care te inconjoara, gandeste-te ca sunt milioane de lucruri dragute pe care poti sa le faci. Stagnarea in propria cochilie conduce la mase de oameni zdrobite de indiferenta.
Nu-mi sta in fire sa fac asta, insa m-am gandit sa il impartasesc. Si chiar daca genial e un cuvant mult prea des folosit, o sa sustin ca acest video e cel putin inspirational.
De azi o sa incetez sa mai vorbesc pe indelete. Cred. Pentru oameni mari si mici.
Nu sunt un om frustrat si imi repet asta in fiecare zi. Probabil. Ma enerveaza cand unii cred ca stiu totul despre mine, insa nu-mi inteleg subtilitatile. Intriga care-mi doboara simturile ma conduce spre a crede ca vorbesc prea mult despre mine, despre mine, despre mine. .In contexte diferite. As vrea ca marea de neintelesi sa se termine pentru ca eu, unicul comunicator , sa le intocmesc strategii speciale. Nu sunt ipocrita, stiu asta, si pot sa demonstrez.
Stiu ca esti frustrat si intrigat.
Stiu ca esti creativ insa niciodata nu ai curajul sa iti prezinti ideile mai departe.
Stiu ca ai pareri. Si eu am, insa spre deosebire de tine, incerc sa spun. Lucruri.
Aberezi chiar si atunci cand ti se cere sa fii concis.
Ai impresia ca te identifici prin cuvinte, cu cuvinte. Sentimentele tale se incadreaza in neantul intelegerii.
Imi ceri explicatii explicatorii despre parerea mea. Incadreaz-o.
Stiu ca ti-e dor de copilarie, vrei sa te prezinti ca fiind imatur (figurat vorbind) pentru ca iti place si vrei sa te bucuri. In esenta esti tot tu, imatur, om care nu stie ce-si doreste. Tu ce-ti doresti?
Stiu ca-ti plac marionetele. Teatrul. Si tu esti o marioneta pe scena vietii, te lasi tras pe sfori de influenta altora pe care involuntar o induci asupra ta. Coloana vertebrala ( ai pierdut-o?).
Mai stiu despre tine ca iti place sa dansezi si-ti place sa cauti in tine.
Iti plac lucrurile simple daca esti baiat si vorbesti mult daca esti fata. Sunteti pesimisti si asteptati impulsuri din partea altora mai capabili. Pentru a arata ca puteti. Si voi.
Vrei sa pari destept. Si eu vreau. Eu vreau sa fiu, insa nu-mi place sa mimez integritatea cunoasterii doar pentru bune pareri. As vrea, daca se poate, sa fiu eu, sa-mi prezint perceptiile sub o forma colorata, nepatata de negura teoriei abstracte din care nimeni nu intelege nimic. Pot sa explic pe intelesul tuturor. Stiu asta.
Te plictisesti repede. Stiu si asta. Vara lenevesti la umbra unui copac, in hamac, pe plaja, sau la un job prost platit. Mai ai chef de sturlubacii? Orasul te inconjoara?! Pe mine da. Sunt fastacita, fasneata, si-mi place sa-mi fac aeroplane din energia care ma defineste. Cateodata, sunt hiperenergica.
Imi plac rochitele primavaratice, pe care mai niciodata nu reusesc sa le port. Iubesc ciorapii colorati. Si balerinii si parul meu blond. Si ochii mei verzi. Iar daca nu ai vazut asta pana acum, ma prezint. Ma incadrez in independenta cunoasterii si a existentei. Nu as putea sa fiu altfel. Sunt speciala.
Lectia de azi: oamenii sunt necrutatori. 
Dimineata cu soare ingandurat. 
Deschid usa baii ca si cum as fi deschis calea spre lumina. Nu-mi pasa de numarul oamenilor care au murit in baie. Cu capul lipit de faianta rece si cu o mana intr-o parte.
multicolor">
Frogu se plimba 