21_08_2009_0378336001250880571_aimeelikestotakepics

Cred ca despre asta imi este cel mai greu sa scriu. Si nu cred ca o sa reusesc vreodata sa adun toate cuvintele pentru a scrie ceva perfect. Intreg. Pentru ca sunt atat de multe sentimente in momentele cheie ale vietii mele, incat oricat de mult as descrie, n-ar avea nici un capat. O vad in fiecare zi in toate literele pe care le tastez. Imi povesteste despre dorul nebun pe care il are si despre dorul pe care il duce.

Ne este dor de mama. De ceva vreme incoace toti ne ingramadim in cerinte exorbitante.

L este in primul an. De fiecare data cand ne intalnim, imi povesteste cu stupoare despre oamenii pe care ii are in jur, si despre tristetile care o incearca de fiecare data cand ajunge in camin. Vrea acasa, acolo unde ea, mama, oricat de cicalitoare sau morocanoasa ar fi ,  o asteapta la masa. Cu bratele deschise.

D ii spune mamei sale Margareta. Imi imaginez o bunica durdulie, care in tineretile sale a fost una dintre cele mai frumoase femei. O femeie simpla, care ne trimite prajituri bune la fiecare sfarsit de saptamana. Dar nu e bunica. Si nici nu e durdulie. E una dintre cele mai tinere femei de varsta  mijlocie pe care le cunosc.

Eu. Nu de foarte multi ani, mama a devenit cea mai buna prietena a mea. N-o sa spun ca are toate toate calitatile alea pe care ti le-ai dori de la o mama, ca e cea mai moderna, cea mai indrazneata, cea mai dilie. Pentru ca ar fi inutil. Ea e intotdeauna mai mult de’atat. A stiut sa treaca peste incapatanarea mea si sa ma indrepte spre locuri drepte, lipsite de incurcaturi inutile. Si nu e necesar sa zic ca probabil, e cea mai importanta persoana din viata mea. Pentru ca de la ea am invatat cele mai multe lucrurile pe care le stiu. Pentru ca datorita ei sunt Eu.

Geo. Am un sentiment de ,,don’t wanna see”, de fiecare data cand imi aduc aminte de tristetea prin care trece. N-as putea sa inteleg. Incerc doar sa o incurajez. Ea, mama ei, isi intinde aripile ingeresti peste micuta ei copila. Probabil ca moare de ras de fiecare data cand Geo incurca itele. O pazeste de’acolo de sus, din inaltul cerului. Poate ca ea e cel mai sus. Am parte de o panica ingrozitoare cand ma gandesc la august, luna in care au cazut saci cu nisip de nicaieri. O luna inecacioasa, o luna in care Geo a ramas singura. O luna in care mi-am dat seama poate, cat de mult inseamna anumiti oameni pentru mine. Iar eu, stau si fumez din tigara mea interminabila intr-un fotoliu insensibil. Mi-ar placea sa fac ceva, insa nu pot. Am mainile legate. As vrea poate sa fiu mai aproape, sa nu ne mai desparta opt sute de kilometri. Sa pot s-o chem la cafea intr-un balcon plin de soare de toamna…

Mi-ar placea sa fiu Zana Maseluta pentru ea.

Ma intreb daca ar fi sa alegi un singur lucru, dintre toate lucrurile pe care le ai la indemana, ce ai alege. Eu as alege-o pe ea,pe mama, pentru ca are aceeasi ochi verzi ca si mine.

 

tumblr_kq3i533Dct1qzrvo0o1_500

Imi simt mintea alba ca o foaie de A4. Nu mai pot sa gandesc in concordanta cu asteptarile celorlalti si cred ca asta imi frustreaza orgoliul. Cateodata cred ca o sa capitulez cu capul dormind pe tastatura intotdeauna plina de praf. N-o sa mai visez cu ochii intre deschisi. Stau cu castile in urechi de o perioada buna de timp. As vrea sa nu mai aud nimic ca sa am timp si pentru mine.

Mi se pare ca ma cufund in gropi pline de idei care abia asteapta sa iasa la suprafata, insa sunt BLANK.  Ma simt un gandac aflat in umbra unui pietroi gata sa il striveasca. Azi toata lumea doarme. Ai mei dorm. Eu sunt iarasi insomniaca.Becul din fata geamului are tendinta de a ma orbi, insa strada e goala. Atat de goala incat mi-as dori sa nu-mi mai aud tipetele din cap. Am chef sa fumez o tigara.

Stiu ca am idei frumoase, colorate, adanc inradacinate in micul meu creier. Mi-ar trebui o penseta ca sa le scot. Fir cu fir. Deocamdata panica imi ingusteaza timpul. Aspiratiile. Energia. Claritatea gandirii.

Timp. Incapatanat. M-as parjoli zilele astea intr-un hamac. Sa-i las pe altii sa-mi rezolve problemele. Sa nu-mi pese. O sa vina toamna cu frunze triste.

Astazi n-am reusit decat sa-mi strang hainele de pe sarma. Sa le impachetez frumos si sa le bag in geamantan. Una peste alta. Vreau o pauza. Probabil o noua vacanta.

Curand o sa ma intorc in orasul care ma deprima.