Sunt vulnerabila. Cred ca mi-am injectat sentimentul cu o seringa refolosibila.

M-am mutat in minunata Portugalie pentru o perioda. Locuiesc intr-o minunata camera cu scari care-ti insufla permanenta. Mi-ar placea sa traiesc aici tot timpul.

Stiu, nu e bine, insa as vrea sa locuim impreuna. Sa ne trezim dimineata, sa fugim pe bloc si sa vedem rasaritul. Sa ne luam cestile colorate in mana, pline de cafea cu mult zahar. Mie nu imi place zaharul atat de mult, insa ma conformez. Ti-as arata si tie tigarile negre pe care tocmai le-am descoperit. Eu una am hotarat sa nu-mi mai felicit plamanii in fiecare dimineata cu fum. Tu , intai trebuie  sa simti fumul ciocolatiu. Apoi poti sa faci ce vrei.

De cand am ajuns aici, visez incontinuu. Nu mai am vise plapande, pline de somn fragil care-ti mangaie fata inainte de a inchide ochii. Am vise. Cred ca e bine sa ai vise. Locuiesc la etaj si pot sa vad de fiecare dimineata cum ploaia imi stropeste necrutatoare fereastra. Ploua de cand am venit aici. Ajung in salile de curs uda pana la piele. Soarele vorbeste prostii. Dupa-masa, se face ca nu mai are nici o problema cu ploaia.

Nu-mi scrisese de mult timp. Am crezut ca i-a pierit orice chef de discutii infinite. Credeam ca despartirile de la aeroport sunt mai usor de suportat. Insa nu. N-am mai plans de mult. De muult timp. Atunci am facut-o, mi s-a intrezarit o lacrima in coltul ochilui. Nu am crezut ca mi se va intampla asta. Pentru o clipa m-am pierdut.

Parca m-am mutat in Brasov. Imi place. Fac eforturi imense sa invat limba, insa am un accent ingrozitor. As vrea sa pronunt corect, sa vorbesc raspicat, sa nu mi se mai impleticeasca limba. Am inceput sa ma simt occidentala.

Am putea sa fim amandoi occidentali. Sa nu mai plangem la aeroport, ci sa mergem impreuna. Printre nori. Sa nu-mi mai pese de bagajele pe care cu greu reusesc sa le fac. Sa-mi fac unghiile, sa le colorez frumos. Stiu ca iti place asta. Am putea pur si simplu sa nu ne mai pese. Nu zic des asta, insa… mi-e dor sa te vad.

Am inceput sa fotografiez camera Luciei. Are cele mai multe bagaje imprastiate peste tot, indiferent de ora. Are cele mai frumoase albume foto, cel mai frumos dulap confectionat din carton, pe care a lipit… diverse.

Mi-e dor sa-mi iau bagajul si sa plec cu trenul.

Advertisements

…cu vant in par.

Elemente marcante in viata mea. Mai sunt fix 38 de zile. Am inceput deja numaratoarea inversa. Ma traverseaza fiori de’aia care-ti trag gloante in emotii si-ti fac inima sa bubuie de nerabdare.

La sfarsit de an nu am indraznit sa trag linie la tot ce s-a intamplat in anul precedent. Si nu pentru ca mi-a fost frica, ci pentru ca am facut atat de multe lucruri, incat mi-as fi dorit sa fie de doua ori mai multe. Cred ca in perioada recent trecuta, am cunoscut cei mai frumosi oameni din viata mea, mi-am cunoscut prietenii, oamenii care au grija de mine in betiile adolescentei, oamenii care ma strang in brate cand plang, oamenii care-o sa ma viziteze in Portu. Anul trecut a fost momentul in care mi-am dat seama ca dorintele mele sunt atat de importante si palpabile la un moment dat, incat trebuie sa am grija ce-mi doresc. Pentru ca sufletele pereche pot ajunge sa danseze pana dimineata in ritmuri de punk.

Am devenit un calator. Sunt peste tot si nicaieri. Am nevoie de oameni , de aer, de trenuri care sa ma duca departe. Vreau sa escaladez muntii, sa ma imbib cu fum la malul marii, sa astept nerabdatoare rasaritul.

Anul trecut am divortat de oameni… importanti probabil la un moment dat.  Si cred ca a fost una dintre cele mai bune decizii pe care le-am luat. Pentu ca acum toti ma incurajeaza sa-mi infloresc visele si nimeni nu-mi omoara zambetele la capat de saptamana, ci le amplifica cu zbantuieli incontrolabile.

Anul asta n-am voie sa-mi mai fie dor, pentru ca lucrurile se intampla cu o rapiditate covarsitoare si trebuie sa te bucuri. De aer, de furnici, chiar si de saruturile pe frunte in miez de noapte.

Vom scrie pe pagina 2 a cartii.

Ps:Believing is the best you can do.