Why_is_the_girl_sitting_there__by_Transylvania Lectia de azi: oamenii sunt necrutatori.

Indiferent de maturitatea sau imaturitatea de care dai dovada, oamenii sunt necrutatori. Poate pentru ca unii se cred  superiori, sau pur si simplu pentru ca ,,asa trebuie sa se intample”. De cate ori n-ai vrut sa ai o a doua sansa? Ei bine, de cele mai multe ori aceasta a doua oportunitate nu mai apare. Niciodata. Nici in vise, nici in rugaciuni, nici in Realitate. Pentru ca Realitatea e cruda. Pentru ca iti mananca carnea neuronilor.

De cate ori n-ai vrut  sa fii mai bun si in cele din urma  nici unul dintre eforturile tale de promovare a sinelui nu s-au concretizat? Oamenii pe care ii cunosti au ajuns sa nu-ti fie de nici un folos, pentru  ca esti singura identitate pusa fata in fata cu exprimentul organizatoric al propriei vieti. De cate ori nu te-ai simtit inutil?

Eu una mi-as fi dorit sa fiu mai buna. Sa excelez.  Sa stiu ca pot, si sa pot. Sa fac . Orice. Sa nu-mi mai fie frica de ce spun ceilalti, de ceea ce gandesc cei mai importanti sau oamenii obisnuiti. As vrea sa fiu capabila sa-mi ascult sfaturile. Sa nu ma mai trezesc dimineata, cu gandul ca vreau sa ma sune. Oricine. De dimineata.

Oamenii sunt necrutatori in aprecieri. In definite ale personalitatii, in zambete, in note, in aprecieri calitative.  Oamenii sunt necrutatori in ajutorul pe care ti-l dau, in gandurile pe care le transmit.

Azi imi iau iarasi prietenul imaginar de mana sa colindam SH-uri, sa bem cafea pe balcon, sa dam o tura la film  si la magazinul cu cercei. Pentru ca in momente de maxima depresie,  cerceii sunt solutia cea mai buna. Azi nu mai am nevoie de nimeni. Sunt eu si cu mine.

Noi doi.