Am călătorit de un milion de ori.

Norii. Nici nu mai pot sa îi număr, pentru că mă îmbrobodesc în valuri. Privesc totul de sus şi de jos, de pe geamul avionului, nu-ţi poţi da seama cum simt asta. Îmi trec un milion de gânduri prin minte, de cele mai multe ori mă gândesc la tine.

2010.Ultimul an. Un an pe care l-am început anevoios pentru că dorinţa de a pleca în cea mai lungă călătorie din viaţa mea începea să mi se instaleze în vene. Parcă mi-aş fi injectat vise.

Februarie. Cu vânt, multă zăpadă, frică, îmbrăţişări prelungi. Atunci am pornit într-o călatorie care nu avea nici un capăt, o călătorie pe care nu aş fi putut să o planific în detaliu, într-un loc căruia abia puteam să îi pronunţ numele.  Palmieri. Am dat nas în nas cu ei pentru prima dată. Pe drumul spre Covilha, am încercat să nu aţipesc şi vroiam să înghit Portugalia dintr-o primă călătorie cu autocarul. Era o vreme nebună, însă eram acolo, în locul în care am aşteptat să ajung aproape un an.  Covilha. La început mi s-a părut fascinant, i-am colindat toate străzile încă din prima saptămână. Pe masură ce am locuit acolo mi-am dat seama ce înseamnă Erasmus, care e farmecul oraşului. Nu am trăit într-o atmosferă urbană şi deşi îmi doream multă agitaţie ca sa nu pot să respir, acolo am avut parte probabil de cei mai frumoşi oameni din viaţa mea, acolo am pus prima dată mâna pe un volan, acolo am văzut 12 răsărituri în 14 zile, acolo am urcat cele mai multe scări.  Niciodată nu voi putea spune ce înseamnă acel loc pentru mine.

Vara. Cu ploi si soare şi multe reîntâlniri. Deşi iniţial am zis că nu vreau să văd pe nimeni, faptul că m-am întâlnit cu toţi oamenii pe care nu îi văzusem de luni m-a făcut să trec mai uşor peste depresia ,,post erasmus”. Sincer, e imposibil să nu ţi se facă dor din 5 in 5 minute de câte cineva, pentru că acolo nu am avut niciodată timp să mă plictisesc. Acolo timpul parcă avea răbdare cu oamenii şi te lasă să te lăfăi în minutele sale oricât. Dar i-a ajuns. S-a supărat pe noi şi ne-a trimis pe toţi acasă, printre îmbrăţişări şi plânsete. În iulie.

Octombrie. Una dintre cele mai agitate luni din viaţa mea. Esn Iasi. Acasă, Porto,  acasă, Porto. Multe drumuri, multe zboruri cu avionul, multă panică de toate felurile. Sentimente pe care nu le-am mai încercat niciodată.  Ne-au despărţit patru ore. Octombrie.  Luna în care am decis că e cazul să mă bucur de libertatea pe care mi-am ales-o.

Noiembrie- cea mai frumoasă păcăleală de ziua mea.

Decembrie. Mult Crăciun portughez, multă Covilha, dezamagiri, bucurii, aer de munte, zăpadă prietenele mele, oameni noi. Eu aproape că nu am prietene.  Am reinceput să mă bucur de cafeaua cu ele.

2010. Anul cu cele mai multe evenimente din viaţa mea. Anul în care am văzut oceanul, am colindat o mică bucăţică de Africa, am dormit sub cerul liber în Sahara, am fost internatională, am ajuns la Paris, m-am mutat singură în Porto. Anul în care mi-am demonstrat că nimic nu este imposibil.

Trebuie doar să vreau!


Nu mai sunt două săptămâni, nici măcar câteva ore. Sunt aici deja  de o săptămână  şi  mă bucur ca un copil de absolut tot ce se întâmplă. Mi-a luat un pic să mă reacomodez cu aerul portughez, însă am revenit la normal.

Şi nu, nu călătoresc de voie, ci de nevoie, şi nu, nu am renunţat la studii. De fapt, îmi place şcoala. Voi locui în Porto ( tot în Portugalia) pentru următoarele trei luni jumătate. Cred ca este  fi una dintre cele mai mari şanse de a mă remarca şi de a mă adapta într-un oraş total necunoscut, într-un oraş în care nu cunosc pe nimeni. Şi pentru că nu vroiam să renunţ la şcoală, am aplicat pentru o practică Erasmus, pentru că experienţă mea anterioară m-a făcut să îmi dau seama că mai am nevoie de o perioadă asemănătoare.  Practica Erasmus poţi să o faci în timpul anului universitar ( deci poate fi accesată doar de studenţi) sau în vacanţa de vară, pe o perioadă de trei luni.

Lucrez la VICE  Portugal ( va apărea VICE România curând). E o revistă internaţională care are tot ce-mi trebuie mie. E în curs de dezvoltare, are proiecte minunate, reportaje, oameni inteligenţi care, deşi sunt tineri, au foarte multă experienţă în spate. Sunt cea mai tânără  de acolo, însă sper să mă ridic la nivelul aşteptărilor, deoarece asta e singura modalitate de a  pleca de aici cu cunoştinţe bine definite şi cu o experienţă pe care n-aş fi putut-o căpăta altfel.

Despre Porto pot să zic că e un oraş absolut minunat deşi câteodată mă face să-mi dau seama cât de frumoasă e România şi cât de diferiţi suntem unii de ceilalţi. Însă nu mă plâng. E un oraş în plină dezvoltare; acum se fac cunoscute o grămadă de chestii de care noi în România ne-am plictisit deja . E frumos totuşi să vezi cum anumite lucruri încep să se dezvolte într-un mediu diferit de cel cu care te-ai obişnuit. Oraşul trăieşte prin tinerii care celebrează  de fiecare dată prin ,,buffalus”. Librării, cafenele, petreceri de tot felul, oameni grăbiţi. E un oraş cosmopolit care mă umple de energie. E un oras cu deschidere la ocean.

A meritat efortul? Deocamdată da, având în vedere că am început cu dreptul iar experienţa mea de început a fost total diferită de cea pe care am trăit-o  în februarie atunci când am venit pentru prima dată  Portugalia.  

Săptămâna aceasta am fost în Covilha, pentru că a fost Latada( parada academică) şi pentru că mi-era mult prea dor de oamenii  care sunt încă acolo şi cu care  am petrecut jumătate de an.

Şi pentru că mi-a plăcut să-mi impartasec experienţa semestrul trecut , voi încerca şi de data această să fac la fel, aşadar data viitoare vă povestesc mai multe despre Latada, vă dau poze şi un mic filmuleţ ca să simţiţi puţin atmosfera de acolo.

Spor!