June 2008


 

Ma prabuseste  gandul ca e prea cald. Imi simt corpul trepidand in urma vibratiilor. 

Am inceput sa am insomnii. De fiecare data cand visele in traverseaza genele, nu reusesc  sa ma adun. Pentru un moment visez copii, case, visez ca mi-am regasit copilaria. Si dintr-o data deschid ochii.  Ceasul imi arata ca  nu au trecut decat 3 minute de la ultima rasuflare. Inchid ochii din nou. Nu imi doresc sa fiu bogata, ca altii. Eu sunt un om simplu. Am dorinte ciudate. Unii oameni ar putea sa creada despre mine  sau nu. Nimicuri.   Boala de care sufar, insomnia, ma face sa imi  iau viata de la un capat la celalalt si sa o intorc pe toate partile. Nu ma intreb ce va fi maine, dar ma agit gandindu-ma la imprecizie. Imi place minutiosul.  De obicei imi cataloghez faptele in urma unei astfel de  meditatii profunde. Sunt momente cand nici eu nu stiu ce spun. Constientizez  ca  te intreb de prea multe ori ce faci.  Nu o fac din lipsa de ocupatie,  doar dintr-o  simpla dorinta. O marchez cu o bulina  verde. E la necunoscut acolo, pentru ca nu pot sa dau o explicatie concreta.

 Deschid ochii din nou.  Acelasi ceas imi arata trecerea timpului cu inca 4 minute. Am inceput sa visez. Iar. Ti-am zis ca nu pot sa dorm. Nici macar  nu pot sa imi fac mintea sa leneveasca. Este prea mult.    Nu imi doresc decat o  noapte linistita, in care sa ma rup de tine, de tot. M-am obisnuit cumva cu ideea ca lumea paralela pe care mi-am dorit sa o construiesc (de atata timp), mi-a fost furata de niste oameni. Altii. Niciodata nu sunt aceiasi.   Boala mea ma ajuta sa analizez oamenii. Profund.  Imi place sa le gasesc defecte. E fascinant cum poti sa gasesti altele, si altele, si altele, pana cand te plictisesti si iti cauti o alta preocupatie. Probabil nu la fel de productiva, dar totusi la fel de interesanta. E imposibil sa pierzi vremea. Asa. Sunt lucruri pe care imi place sa le las neterminate. La fel, din aceeasi simpla dorinta, si nu din  inconstienta sau iresponsabilitate. E  marcat cu o bulina rosie.

 Imi este distrusa  culoarea pregnanta a mainilor. Nu pot sa imi dau seama cum.  Am inceput sa tastez. Cred ca e vremea sa  deschid ochii din nou si sa ma asez pe balcon sa privesc rasaritul. E vechea mea pasiune. Am gasit-o prafuita  intr-un sertar. M-am gandit sa o  spal putin si sa ii fac cunostinta cu lumea. Cu mine….

E determinata de aceeasi   insomnie de  vara

 

 

 

 

 

Mi-e frica sa scriu. Desenez universul in culori calde,  dansez la fiecare colt de carte, ajung repede  in postura de a ma intreba cine sunt.  Simpatizez   natura, si as putea declara ca  coabitam in cele  mai bune conditii. Nu ma exprim coerent, obisnuiesc sa fabulez, scriu tampenii. Merg pe strada, des. Imi place sa ascult  zgomotele orasului vibrand.  Nu am avansat  cu nici macar un milimetru de cand am inceput sa constientizez, lucruri.

 In ultima vreme am inceput sa ascult. Orice. De obicei ma las marcata de orice zgomot, si am tendinta sa critic. Nu ma simt perfecta, si  din nefericire cumva,  nu voi fi niciodata.  Nu suport zdranganelile, ma enerveaza cand ma enervez. Am tendinta de a dori, iar in acele moment de profunda miscare emotionala, mintea imi zboara pe dealuri. Nici macar atunci nu reusesc sa ma adun. Cu totul.

 Am emotii. Ma gandesc ca sunt oameni mai buni ca mine, iar acest lucru imi trezeste nemultumiri si frustrari.

 Am ajuns in punctul culminant