Sunt vulnerabila. Cred ca mi-am injectat sentimentul cu o seringa refolosibila.

M-am mutat in minunata Portugalie pentru o perioda. Locuiesc intr-o minunata camera cu scari care-ti insufla permanenta. Mi-ar placea sa traiesc aici tot timpul.

Stiu, nu e bine, insa as vrea sa locuim impreuna. Sa ne trezim dimineata, sa fugim pe bloc si sa vedem rasaritul. Sa ne luam cestile colorate in mana, pline de cafea cu mult zahar. Mie nu imi place zaharul atat de mult, insa ma conformez. Ti-as arata si tie tigarile negre pe care tocmai le-am descoperit. Eu una am hotarat sa nu-mi mai felicit plamanii in fiecare dimineata cu fum. Tu , intai trebuie  sa simti fumul ciocolatiu. Apoi poti sa faci ce vrei.

De cand am ajuns aici, visez incontinuu. Nu mai am vise plapande, pline de somn fragil care-ti mangaie fata inainte de a inchide ochii. Am vise. Cred ca e bine sa ai vise. Locuiesc la etaj si pot sa vad de fiecare dimineata cum ploaia imi stropeste necrutatoare fereastra. Ploua de cand am venit aici. Ajung in salile de curs uda pana la piele. Soarele vorbeste prostii. Dupa-masa, se face ca nu mai are nici o problema cu ploaia.

Nu-mi scrisese de mult timp. Am crezut ca i-a pierit orice chef de discutii infinite. Credeam ca despartirile de la aeroport sunt mai usor de suportat. Insa nu. N-am mai plans de mult. De muult timp. Atunci am facut-o, mi s-a intrezarit o lacrima in coltul ochilui. Nu am crezut ca mi se va intampla asta. Pentru o clipa m-am pierdut.

Parca m-am mutat in Brasov. Imi place. Fac eforturi imense sa invat limba, insa am un accent ingrozitor. As vrea sa pronunt corect, sa vorbesc raspicat, sa nu mi se mai impleticeasca limba. Am inceput sa ma simt occidentala.

Am putea sa fim amandoi occidentali. Sa nu mai plangem la aeroport, ci sa mergem impreuna. Printre nori. Sa nu-mi mai pese de bagajele pe care cu greu reusesc sa le fac. Sa-mi fac unghiile, sa le colorez frumos. Stiu ca iti place asta. Am putea pur si simplu sa nu ne mai pese. Nu zic des asta, insa… mi-e dor sa te vad.

Am inceput sa fotografiez camera Luciei. Are cele mai multe bagaje imprastiate peste tot, indiferent de ora. Are cele mai frumoase albume foto, cel mai frumos dulap confectionat din carton, pe care a lipit… diverse.

Mi-e dor sa-mi iau bagajul si sa plec cu trenul.

Advertisements

3758015745_3c170f8a05Ma apuca iar noptile nedormite de maneca. Imi zic ca timpul zboara si zboara. Ma enerveaza ca pierd cel putin jumatate de ora in fiecare dimineata in autobuz. Am ochii umflati de somn si parca in ceata vad cum totul  se misca in reluare. Ceilalti oameni, la fel ca si mine, isi inghesuiesc greutatile. Unii sunt somnorosi , unii nepasatori, altii cu brazda trecerii timpului pe fata. Cateodata e amuzant pentru ca seamana cu mici marionete care-si apleaca viata prin fata ochilor tai. E ciudat sa te gandesti ca fiecare are o alta viata, experiente, trairi incalcite. Plansete.

In ultima perioada parca toata lumea e indragostita. Ii vezi de fiecare data tinandu-se strans de mana ca si cum toata dragostea s-ar fi strans intre cele doua maini inghetate de raceala vantului. Il vezi cum o soarbe din priviri si parca ti-ai dori si tu. Ideal. N-a mai plouat de mult. N-am mai apucat sa vad cum se preling stropi mari pe cealalta parte a geamului. Cred ca-i urasc pe oamenii aia cu ochi mari si sclipitori, carora le bate inima cu o viteza pe care nu o pot masura in batai de palme. Singuratatea e o boala. Parca se intoarce totul pe dos, pentru ca suntem complicati, pentru ca nu ne organizam bine, pentru ca nu ai indeajuns de multa vibratie a propriilor convingeri. Iti vine cateodata sa te dezbraci de haina aia rautacioasa si sa-ti desfaci fermoarul din care sa scoti panglici de pace si zambete. Baloane de sapun. Culori pentru ochii tai inecati in simpatii plapande. De fiecare data dragostea iti joaca feste. Intotdeauna e vorba despre toate, dar toate lucrurile alea interzise, despre care nu prea ai mai vrea sa vorbesti. Despre cearsafurile alea parfumate, despre lumina aia difuza pe care ai ascuns-o in dulap. Despre oamenii aia pe care i-ai iubit cu atata patima si care acum te considera cel mai de invidiat prieten. Poate ca te-ai saturat de atatea prietenii.Te resemnezi.Te incurci in vorbe bajbaite, insa scopul final se pierde undeva pe drum. Nu mai simti nimic. Ajungi sa stai zile intregi cu spatele la lume. Parca ai chef de ceva, insa ti-e prea lene sa te ridici macar de pe perna sa vezi cat arata acul ceasului care-ti bate in cap. De cele mai multe ori iti curg lacrimi pe obrajii nerabdatori. Iti chemi prietena cea mai buna sa omorati gaze cu timpul. Va inghesuiti sub plapuma, iar zilele par a fi ,,sambata”. Sambata, cand te trezesti tarziu, cand bei cafea la o ora indiferenta si cand ai vravul de filme pe masa. De fiecare data se intampla la fel.. Alti oameni insa, alte sentimente, acelasi tu plecand la cumparaturi fara depresii.

N-am scapat de sunetele trenului huruind pe sine. Apoi, in fiecare dimineata, chiar si in timpul zilei uneori, poti sa vezi avioane care lasa dare albe in patura de nori. Imi plac. Frunzele mi-au acoperit usa.

As vrea sa alerg.

tumblr_kpw69jNXPP1qzrvo0o1_500

Mi se pare ca nu mai exista nimic al meu. Nici macar aerul pe care il respir. Mananc ciuperci de ploaie moarta. De toamna. Frunze cazande imi trec prin sangele amortit de gerul care tocmai mi-a atins primul simt. Mi-au inghetat cuvintele pe buze de atata dragoste plamadita cu multa rabdare. Ard de nerabdare. Imi misc degetele cu o frecventa redusa si stau. Privesc in gol. Autobuzele imi zgaltaie pupilele incarcate de somn.

Stii cum e sa simti ca nimic nu mai este al tau? Corpul tau, neuronii care-si intind sinapsele prin cerul mecanic, nici macar pe tine. Tu al tau. Mi-e dor de mine, de sambatele in care ploaia se prelingea pe partea cealalta a  geamurilor aburite de ceaiul care fierbea pe aragaz. Mi-e dor sa am timp. Sa ne tinem de mana. Mi-am impreunat inima cu un ideal. Poate m-am indragostit. Poate ca idealul e doar o idee. Cateodata simt ca o iau razna, iar publicul imi aplauda orice simptoma a nebuniei cronice.

M-am gandit sa stau deoparte o perioada. Poate in casa, poate fara bule de fum. Un fum inecacios. Sa stau poate sub apa fierbinte care ma curata. Sa fac clabuci din sampon, sa suflu in bule. Vaporii sa-mi gadile degetele asteptande. Imi place sa aud apa cum curge, mai ales cand e iarna, sau cand tristetea iti curata fata prin lacrimi.

Plec la cumparaturi  si ies cu un iaurt. Ma dezbrac de inhibitii cumparate de la supermachetul din colt. Mi-as lustrui si pantofii intr-o buna zi sa-i vad lucind in maldarul de incaltaminte,, de aruncat”. Ma urc pe tocuri si zambesc.

Saptamana viitoare ma apuc de citit.