Îţi scriu din momentul 0. Din depărtări. Din momentul în care am un întreg la picioare şi îi adulmec fiecare fâsâit. Plouă. Cu lucruri mărunte, cu evenimente neaşteptate, cu oameni noi. Sentimente, muşcături ale buzei de jos.

Se face că ne mişcăm în reluare. Eu  sunt peste tot şi nicăieri, tu eşti stabil în normalitatea de care te-ai legat de ceva timp. Îţi place să te joci cu cuvintele, eu chicotesc de fiecare dată când mai spui câte ceva. Îmi place să râd cu tine.  Ai o mimică aparte, vrei să mă înveţi şi pe mine cum să fac asta.

TU. Stai ţanţoş în bucătăria ta cea mică, îmi zici să mă dau la o parte. Urăsc să bucătăresc oricum. După ce pui totul la cuptor, mi te pisiceşti în braţe. Urăsc pisiceala. Dar pe tine te las să faci asta. Îmi place când îmi respiri prin piele.

Ai putea spune că vorbesc la fel de frumos despre toată lumea. Nu. De fapt vorbesc, îmi place să spun lucruri frumoase, însă când mă gândesc la ţine, nu pot să zic tot. Pentru că te prinzi de sforile cuvintelor pe care le gândesc. Câteodată îmi citeşti gândurile.  Îmi place să-ţi aud mormăitul de dimineaţă, îmi place să ne bem cafeaua cu geamul deschis, adulmecând soarele dimineţii. Dimineaţa, ai un miros al pielii nebun. Parcă e făcut dintr-o bucată de somn.
Când închid ochii îţi simt respiraţia în ceafă. Te simt cum te incolacesti în jurul meu şi nu mă mai laşi să respir.

Îmi place să ne ţinem de mână prin oraşe nebune şi să te vad cum ai tot timpul grijă de mine. Nu poţi să mă pierzi.
În ultima perioadă mă simt pierdută în depărtări, trăiesc totul de două ori mai repede şi mai intens. Îmi trec un million de sentimente prin venele care îmi călătoresc prin inimă şi creier.

Eşti singurul om de care mi-e dor.

Advertisements

E ziua aia cand vezi ca ti-ai scos toate hainele din geamantan si iti dai seama ca au un miros specific. E de la camasa aia albastra care si-a imprastiat mirosul peste tot. E de la el.

E ziua aia in care nu mai ai nici un plan de viitor, de fapt ai prea multe insa nici unul concret. E tocmai ziua aia in care ti-ai dori sa fie langa tine dar nu poti sa ii trimiti decat un mesaj. Zambesti pentru ca stii ca nu te va uita niciodata.

Niciodata e un cuvant mare.

E ziua aia in care iti aduci aminte de toti prietenii pe care ii ai, cand de fapt sunt multi cunoscuti. Nu ai vrea sa mai vezi pe nimeni o perioada, ai nevoie de tine.

Nu mai vreau sa vad pe nimeni o perioada.

E pur si simplu ziua aia cand vrei sa iei o decizie importanta pentru tine, doar pentru tine, o decizie pe care nu o vei regreta si pe care stii cu siguranta ca nu o poate influenta nimeni.

E ziua aia cand ti-e dor  sa te uiti la filmul ala aiurit de un milion de ori , sa vezi aceleasi scene on and on. Stii ca urasti sa vezi orice film de doua ori,acesta insa ti-a acaparat toata atentia. E ziua aia cand iti schimbi hainele de un milion de ori , pentru ca ti se pare ca nimic nu se mai aranjeaza bine.

E ziua aia cand toti te intreaba ce planuri mai ai si habar nu ai care este raspunsul corect

E ziua aia cand esti nelamurit, debusolat, panicat.

Habar nu am unde m-am pierdut.

`Chiar daca a plouat, am plecat de mana sa vedem rasaritul. Era o dimineata din aia rece, in care frigul  iti gadila oasele,  era dimineata aia in care vantul imi flutura hainele. Imi tremura tot corpul de raceala care tocmai ma pandise, abia puteam sa scot doua zgomote, aveam un zambet mare pe fata si imi puteam simti sangele circuland prin fiecare celula.

Langa piscina, e un pod mare, care noaptea e luminat. M-a dus acolo, m-a lipit de zidul cel rosiatic si m-a sarut. Toate emotiile mi s-au ascuns in stomac. Am inchis ochii si m-am legumizat. Mi-era dor sa il vad dupa atata timp.

El, e omul care nu m-a judecat niciodata. Stiam ca intr-o zi se va intoarce sa-mi zambeasca, sa ma stranga in brate, si sa-mi sarute pleoapele incarcate de sentimentul trecerii timpului.

El e omul care te trezeste in miez de noapte sa iti spuna noapte buna, si e omul care te ia de mana sa vedeti orasul. In noapte. El e cel care iti canta dimineata inainte sa deschizi ochii. El e cel care exerseaza in parc, si lasa copiii sa se joace cu corzile contrabasului sau.

El e omul caruia nu ii pare niciodata rau, e omul caruia ii place sa vorbeasca mult, e omul care stie sa filozofeze, iar in ultimul timp a ajuns la concluzia ca trebuie sa se gandeasca mai mult la el, el e cel care te incurajeaza sa-ti urmezi visele.

In ultimul timp iesim in fiecare zi impreuna sa ne povestim dorurile. Ma priveste cu ochi sturlubatici, iar mie mi-e dor sa il sarut.

Ma macina si pe mine idei.

Noaptea de Înviere.
Ai mei împărtăşesc bucuria credinţelor lor. Eu stau cu capul pe geam ascultând zgomotele perturbatoare ale avionelor care zboară pe deasupra norilor.
Îmi mişc degetele pe tastatură aşa cum nu am făcut-o niciodată. E prima dată când îmi este dor de ai mei. Mi-e dor să stau doar eu cu mama în fiecare ,,prima zi de Paşti”  la 6 dimineaţa, să privim răsăritul din balcon, să mâncăm prăjituri şi apoi să fugim la somn. Mi-e dor să mă trezesc ultima dimineaţa şi să mă spăl cu apa ouălelor roşii. Aici nu sunt ouă roşii. Mi-e dor de pasca cu ciocolată la care visez de cam mult timp.  Mi-e dor să-mi urăsc musafirii.
Aici suntem doar noi, eu, Simi, polonezii şi câte o sticlă de Coca-Cola pentru fiecare. De dimineaţă, nu pot să merg la bunicu’€™ să ciocnim ouă. Nu pot nici măcar să-l ţin la telefon prea mult. Mi-e dor de tata. Nu cred că am stat niciodată împreună.  Aş vrea să fie şi Geo aici. Să-mi aducă iar cărţi şi să povestim ca întotdeauna după o perioadă lungă fără impact vizual.
Mi-e dor de el. Să-mi aducă cafea cu mult zahăr şi să mă sufoce dimineaţa cu somn.

Ştiu. Cerul este albastru. Mi-a spus marea.

Portugalia mă plimbă prin colţurile sale. Mi-ar fi plăcut să-i reîntâlnesc pe oamenii ăia zburdalnici din viaţa mea, acum în vacanţă. Vacanţa ne-ar fi obligat să ne colindăm simţurile, ne-ar fi obligat să ne pierdem timpul prin cafenele, până târziu în noapte, ne-ar fi pus să spunem poveşti până la răsărit. Mi-e dor de el. De acel el care mă strânge în braţe până îmi taie răsuflarea, de acel el care ştie să-mi simtă căldura pielii, de el cel care mă sărută cu multă dragoste. De acel el căruia nu îi este frică să mă ţină de mână.

Am vizitat Lisabona în weekend. Un oraş plin de viaţă, un oraş călduros, aerisit, un oraş plin de fado şi oameni zâmbitori. Mi-a schimbat părerea despre Portugalia cea cu oraşe încărcate, cu aer îmbâcsit de praful care nu se lasă spălat de ploaia ce iese la plimbare de zece ori pe zi, de Portugalia cea aglomerată sau prea tristă. Lisabona mi-a reînviat energia de care aveam atât de multă nevoie. Anul trecut în martie Domnul Primăvară m-a întrebat dacă nu vreau să merg la Paris cu el. Mi s-a făcu frică, mi se părea că Parisul e tot ce mi-aş putea dori. Ever. După un an am ajuns în sfârşit la Paris. Un oraş puţin cam gri după toate miturile pe care le auzisem, însă un oraş care îţi transmite un aer foarte chic, un aer care scoate tot ce-i mai frumos din tine. Asta cred că mi-a plăcut cel mai mult. Barcelona, în schimb, e oraşul care şi-a colorat balcoanele cu lumina soarelui mediteranean. Barcelona e oraşul cu mare, e oraşul cu străzi aerisite, e oraşul cu Sagrada Familiga. N-am reuşit să-i simt cu adevărat întreaga putere, însă sunt fericită că am furat puţină libertate din acest oraş. O liberate din aia pe care poţi să o ţii în suflet, fără să-ţi piară entuziasmul, o libertate care te face să iubeşti tot ce te înconjoară, un sentiment care te îndeamnă să îţi urmezi visele.

Sunt prea seacă în cuvinte. Vreau pur şi simplu să-l văd, să ne privim ochii verzi plini de dorinţe arzătoare. Vreau să ne plimbăm pe străzile nebântuite de oameni trişti, să vorbim despre Occidentul care îţi acaparează toate simţurile, despre chimie, politică sau publicitate. Vreau să vorbim despre cărţi citite şi despre idei fantastice. Vreau să fie umărul pe care să plâng pentru că sunt obosită, vreau să mă sărute dimineaţa când am ochii injectaţi de somn.

Aş vrea să-mi zâmbească din raza soarelui oceanic.

Sunt vulnerabila. Cred ca mi-am injectat sentimentul cu o seringa refolosibila.

M-am mutat in minunata Portugalie pentru o perioda. Locuiesc intr-o minunata camera cu scari care-ti insufla permanenta. Mi-ar placea sa traiesc aici tot timpul.

Stiu, nu e bine, insa as vrea sa locuim impreuna. Sa ne trezim dimineata, sa fugim pe bloc si sa vedem rasaritul. Sa ne luam cestile colorate in mana, pline de cafea cu mult zahar. Mie nu imi place zaharul atat de mult, insa ma conformez. Ti-as arata si tie tigarile negre pe care tocmai le-am descoperit. Eu una am hotarat sa nu-mi mai felicit plamanii in fiecare dimineata cu fum. Tu , intai trebuie  sa simti fumul ciocolatiu. Apoi poti sa faci ce vrei.

De cand am ajuns aici, visez incontinuu. Nu mai am vise plapande, pline de somn fragil care-ti mangaie fata inainte de a inchide ochii. Am vise. Cred ca e bine sa ai vise. Locuiesc la etaj si pot sa vad de fiecare dimineata cum ploaia imi stropeste necrutatoare fereastra. Ploua de cand am venit aici. Ajung in salile de curs uda pana la piele. Soarele vorbeste prostii. Dupa-masa, se face ca nu mai are nici o problema cu ploaia.

Nu-mi scrisese de mult timp. Am crezut ca i-a pierit orice chef de discutii infinite. Credeam ca despartirile de la aeroport sunt mai usor de suportat. Insa nu. N-am mai plans de mult. De muult timp. Atunci am facut-o, mi s-a intrezarit o lacrima in coltul ochilui. Nu am crezut ca mi se va intampla asta. Pentru o clipa m-am pierdut.

Parca m-am mutat in Brasov. Imi place. Fac eforturi imense sa invat limba, insa am un accent ingrozitor. As vrea sa pronunt corect, sa vorbesc raspicat, sa nu mi se mai impleticeasca limba. Am inceput sa ma simt occidentala.

Am putea sa fim amandoi occidentali. Sa nu mai plangem la aeroport, ci sa mergem impreuna. Printre nori. Sa nu-mi mai pese de bagajele pe care cu greu reusesc sa le fac. Sa-mi fac unghiile, sa le colorez frumos. Stiu ca iti place asta. Am putea pur si simplu sa nu ne mai pese. Nu zic des asta, insa… mi-e dor sa te vad.

Am inceput sa fotografiez camera Luciei. Are cele mai multe bagaje imprastiate peste tot, indiferent de ora. Are cele mai frumoase albume foto, cel mai frumos dulap confectionat din carton, pe care a lipit… diverse.

Mi-e dor sa-mi iau bagajul si sa plec cu trenul.

Dragostea asta parca i-a napadit pe toti. Pe strada, in autobuz, tramvai sau metrou.

Stai linistit la masa ta din locul ala urias, unde totul e sclipitor. Ai un aer boem. Iti musti in mod permanent buza de jos, fara sa-ti dai seama de ce.  Iti dai imediat seama de ce, si apoi iti apar gropitele din obrajii tai rosiatici. Iti intinzi spatele a-lene si casti cu gura pana la urechi. Nu s-a uitat nimeni. Ei, de mana, in stanga si in dreapta. Isi spun cuvinte de amor, de somn sau de ce vrei tu sa intuiesti. Iti place sa te uiti la toti oamenii aia ciudati , in-dragostiti  si carora poti sa le alcatuiesti scenarii dintre cele mai intresante.

Uneori te-ai putea intreba de ce iti mai irosesti fenomenalele minute de existenta puerila, cand ai putea foarte bine sa-ti exersezi talentul pe minunatul tau creier.

M-am indragostit de el acum un an. Mi se pare cea mai inteligenta persoana pe care am cunoscut-o. Are un aer boem. Nu e la fel ca ceilalti. Nu are parte de acea limita a simtului comun, ci reintregeste in fiecare zi pagini de puzzle a unor carti importante. Nu e savant, dar probabil va ajunge intr-o zi unul. Calatoreste mult  si imi place sa vad prin ochii lui acea mireasma a primaverii, a verii si a iernii, imi place sa vad locuri nemaintalnite, frustrari acoperite de mizerabile dorinte. Imi place sa-l aud cum  povesteste. Intamplari importante din viata unor oameni nesemnificativi. Intamplari din viata sa. Are un zambet care te imbata inca de la prima picatura. Privirea sa iti priveste atent sufletul si te  intreaba intrezarit de sanatate. E atent la detalii si la oameni. Stie sa aleaga. Are un stil aparte; atunci cand fumeaza, simpatizeaza cu fiecare milimetru de fum pe care ii scoate din plamanii sai inecaciosi. Citeste cele mai interesante carti cu putinta, si are o pasiune sacra pentru continutul politicii, pentru doctrine si ideologii. Are brate incapatoare, in care ai putea foarte bine sa te cuibaresti fara sa ceri parerea nimanui. E omul perfect pe care l-ai lasa sa-ti sarute coloana vertebrala. E omul perfect pe care l-ai lasa sa-ti atinga neastamparat buzele-ti rosii de simturi.

Mi-ar placea sa ne strangem de mana.