Am dormit mult. Sau mai bine zis, am avut nevoie de mult somn după o săptămână în care mi-am clătit ochii cu soarele Africii.

Şi cum nu se putea să ratez 1 mai, am hotărât să plec în Porto, unde era în plină desfăşurare Semăna Academica( Quema das Festas). În Covilhã, aproape că nici n-am simţit-o, însă în Porto evenimentul e de o amploare greu de imaginat. 10.000 de metri pătraţi, 3 concerte, standuri plecând de la Erasmus quiosque până la Hot shot, Azul e Vermelho sauVibe of the beach şi nu în ultimul rând, mii de studenţi veniţi să petreacă o săptămână întreagă. Finalistas( cei din anul 3, pentru care se şi organizează Semana Academica), erau în număr atât de mare, cu hanoracele lor frumos inscripţionate şi jobenurile de toate culorile.

1 mai. Am plecat cu Arda la marijuana party, o ,,petrecere” în centrul oraşului, într-un părculeţ căruia poliţia nu dorea să-i strice fericirea. În afară de hipioţii şi cantitatea îngrozitor de mare de marijuana, am dat de muzică raggae ( în sfârşit) şi de soare. Un soare de’ăla drăgălaş, care te gâdilă. Deşi era petrecere în aer liber, dacă te plimbai dintr-o parte în alta a parcului, ţi-era imposibil să nu dai nas în nas cu mirosul ţipător de stupefiante. Ce m-a marcat cel mai tare, n-a fost mulţimea fumată, ci numărul îngrozitor de mare de puşti care veniseră să lupte pentru legalizarea marijuanei ( E porque não legalizar?). Seara am fost la concert Crystal Castle. Minunat.

Duminică, ne-am fâstâcit un pic prin oraş până am găsit cel mai bun loc în care puteam să luăm masa, iar seara am fost iar la concert. O mulţiiime de oameni, băutură cât cuprinde şi multă muzică bună. Ne-am zbânţuit până în zori. Nu, nu sunt alcoolică şi nici nu mă droghez. E mult mai frumos să vezi totul prin ochii tăi obosiţi şi clari.  A fost unul dintre cele mai zbânţuite weekenduri, pentru că ne-am încâlcit picioarele printre sute de erasmuşi şi portughezi laolaltă. Dacă Rita, profesoara de portugheza, se mai întreabă cum îmi practic portugheza, o să îi zic : la Semana Academica!

Deşi eram hotărâtă să nu mai merg, weekendul trecut am fost totuşi într-o mică excursie cu erasmuşii în Serra da Estrella. Am urcat pe munte ( unde ghizii ne-au zis că deşi ei nu au munţi care să atingă 2000 de metri, un fost rege le-a construit un turn pe cel mai înalt vârf, pentru ca Portugalia să aibă munţi de 2000 de metri), am luat prânzul într-un restaurant pentru bătrâni( da ştim, erasmuşii sunt într-adevăr un caz social) şi am vizitat muzeul  noilor descoperiri din  Bellmonte ( eu urăsc să vizitez muzee, însă e cel mai ,,wow” muzeu în care am fost, pentru că totul e digital, ai parte de o grămadă de jocuri, totul e interactiv şi ceea ce-i cel mai drăguţ e că nu ai nevoie de ghid, pentru că panourile de pe pereţi îţi explică totul). M-am simţit exact ca în excursiile pe care le făceam cu învăţătoarea atunci când eram în şcoala primară, însă sincer, a fost mult mai interesant decât m-am aşteptat. Nu prea am avut timp să mă  plictisesc, plus că toate lucrurile de acest gen eu le privesc ca pe un fel de teambuilding, înveţi să-i cunoşti pe ceilalţi şi în alte contexte. Deşi munţii Portugaliei nu se compară cu Carpaţii româneşti, landscape-ul a fost..pff… minunat, în ciuda norilor innouraţi.

Weekendul ăsta mergem la Semăna Academica în Coimbra, concert Guano Apes.

În altă ordine de idei, azi am avut primul examen şi-am avut stomacul cât un ghemotoc.

Luna mai e nebună.

Advertisements


Semestrul trecut v-am povestit despre Semana academica, săptămână  în care sunt celebraţi studenţii din anii terminali. Şi cum juniorii nu puteau trece neobservaţi, prin Latada  (RecepA§A£o ao Caloiro )se bucură şi ei de petreceri destinate numai lor, concerte, băute, etc.
Auzisem doar poveşti despre această săptămână nebună, în care juniorii( cei de anul I) sunt nevoiţi să execute nenumărate pedepse din partea celor mai mari, sunt nevoiţi să poarte urechi de iepure prin oraş, să meargă târâş, etc.  Iar pozele din anii trecuţi  în care înfăţişau armata de oameni care  îşi prezentau facultatea în fel şi chip, erau doar nişte imagini care păreau rupte din cărţi.
Am trăit şi eu aceleaşi sentimente. N-o să vă dau prea multe detalii, însă vă las să vedeţi filmuleţe care prezintă mult mai bine ceea ce aş putea eu să zic. Cert e că m-am bucurat nespus să văd cu ochii mei nebunia prin care trec studenţii portughezi la început de drum.

Cât despre ,,jobul” meu, o să spun că mă entuziasmează pe zi ce trece. Ieri am ieşit de nebună prin oraş  să fac poze pentru  Vicestyle( what do we wear?) şi  deşi eram foarte sceptică la început, am găsit oameni super interesanţi, oameni deschişi, oameni care se simţeau super maguliţi că vreau să-i trag în poză. Cele două ore pe care le aveam la dispoziţie au trecut mult mai repede decât m-aş fi aşteptat. Cu ocazia asta am reuşit să mai hoinăresc şi eu un pic prin oraş ( am găsit în sfârşit şi librăria lui Harry Potter, librărie pe care o caut de vreo 3 săptămâni). Am stat două săptămâni şi am citit tot ce se putea citi despre VICE, m-am uitat la documentare, am citit zeci de articole, m-am uitat la poze, m-am uitat prin reviste, am citit studii de caz. Mi-am zis întotdeauna că nu vreau să lucrez într-o multicorporatie pentru că totul e brain wash, însă cred că fără acest ,,brainwash” e imposibil să-ţi faci angajaţii să se implice 100%. E totuşi un concept destul de delicat însă care are rezultate nemaipomenite.
Şi după cum spune Nuno, coordonatorul meu, de saptmana viitoare trecem la Public Relationships.


Nu mai sunt două săptămâni, nici măcar câteva ore. Sunt aici deja  de o săptămână  şi  mă bucur ca un copil de absolut tot ce se întâmplă. Mi-a luat un pic să mă reacomodez cu aerul portughez, însă am revenit la normal.

Şi nu, nu călătoresc de voie, ci de nevoie, şi nu, nu am renunţat la studii. De fapt, îmi place şcoala. Voi locui în Porto ( tot în Portugalia) pentru următoarele trei luni jumătate. Cred ca este  fi una dintre cele mai mari şanse de a mă remarca şi de a mă adapta într-un oraş total necunoscut, într-un oraş în care nu cunosc pe nimeni. Şi pentru că nu vroiam să renunţ la şcoală, am aplicat pentru o practică Erasmus, pentru că experienţă mea anterioară m-a făcut să îmi dau seama că mai am nevoie de o perioadă asemănătoare.  Practica Erasmus poţi să o faci în timpul anului universitar ( deci poate fi accesată doar de studenţi) sau în vacanţa de vară, pe o perioadă de trei luni.

Lucrez la VICE  Portugal ( va apărea VICE România curând). E o revistă internaţională care are tot ce-mi trebuie mie. E în curs de dezvoltare, are proiecte minunate, reportaje, oameni inteligenţi care, deşi sunt tineri, au foarte multă experienţă în spate. Sunt cea mai tânără  de acolo, însă sper să mă ridic la nivelul aşteptărilor, deoarece asta e singura modalitate de a  pleca de aici cu cunoştinţe bine definite şi cu o experienţă pe care n-aş fi putut-o căpăta altfel.

Despre Porto pot să zic că e un oraş absolut minunat deşi câteodată mă face să-mi dau seama cât de frumoasă e România şi cât de diferiţi suntem unii de ceilalţi. Însă nu mă plâng. E un oraş în plină dezvoltare; acum se fac cunoscute o grămadă de chestii de care noi în România ne-am plictisit deja . E frumos totuşi să vezi cum anumite lucruri încep să se dezvolte într-un mediu diferit de cel cu care te-ai obişnuit. Oraşul trăieşte prin tinerii care celebrează  de fiecare dată prin ,,buffalus”. Librării, cafenele, petreceri de tot felul, oameni grăbiţi. E un oraş cosmopolit care mă umple de energie. E un oras cu deschidere la ocean.

A meritat efortul? Deocamdată da, având în vedere că am început cu dreptul iar experienţa mea de început a fost total diferită de cea pe care am trăit-o  în februarie atunci când am venit pentru prima dată  Portugalia.  

Săptămâna aceasta am fost în Covilha, pentru că a fost Latada( parada academică) şi pentru că mi-era mult prea dor de oamenii  care sunt încă acolo şi cu care  am petrecut jumătate de an.

Şi pentru că mi-a plăcut să-mi impartasec experienţa semestrul trecut , voi încerca şi de data această să fac la fel, aşadar data viitoare vă povestesc mai multe despre Latada, vă dau poze şi un mic filmuleţ ca să simţiţi puţin atmosfera de acolo.

Spor!

Da, mai sunt vreo două săptămâni. Mi se păr nesfârşite, pentru că entuziasmul pe care l-am căpătat nu mi-l mai poate lua nimeni.
Împachetez şi despachetez de un milion de ori, ca să fiu sigură că îmi încap toate chestiile pe care le vreau şi trebuie să le iau.  Acum o să fiu pe cont propriu. Vreau să fiu sigură că o să am tot ce îmi trebuie, că n-o să-mi dau seama iar la aeroport că mi-am uitat placa de păr pe biroul din camera sora’mii.
Uite de’aia mi-e dor de Erasmus.  Pentru că nimeni, nu te-ar fi refuzat niciodată cu nimic.  Aici, prietenii mei se pierd în ceaţa de dimineaţă.  Sunt oameni totuşi, care mă caută şi cu care ies la cafea ocazional.  It feels soo fucking great, pentru că în ultima vreme n-am prea avut parte de momente din astea liniştite, în care să pot să-mi beau cafeaua negandindu-mă că mi-au mai rămas doar 10 minute până pleacă următorul autobuz.  Ciudat, acum vreau să mă  văd cu foarte mulţi cunoscuţi( mi-e tare dor de Opinisti) însă când m-am întors din ţara nu aveam chef să văd pe nimeni.  Sunt oameni care mă surprind în fiecare zi, însă cei care rămân acolo întotdeauna  mă fac să zâmbesc şi să merg în continuare.
Şi dacă mă întrebaţi dacă mi-e frică, o să zic DA, mi-e frică de mor. Pentru că vor fi o grămadă de chestii pe care va trebui să le înfrunt, pentru că voi fi singură într-o mare de necunoscuţi.  Însă cred că that’s the fun of it.  Să călătoreşti în timp, pe glob, peste tot, să cunoşti oameni, să le ştii obiceiurile de dimineaţă şi tradiţiile de Crăciun. Să ştii de ce beau cafe, galhao sau galhao escuro.

Abia aştept Crăciunul, pentru că deşi nu o să fiu cu ai mei acasă o să fiu cu alţi oameni drăguţi pe care nu i-am văzut de foarte mult timp.  Oameni care îmi dau o energie din aia debordantă. Cred că am avut parte de mai multe evenimente care trebuiau să mă pună la încercare, însă dacă Cambridge-ul din liceu, examen pe care mi l-am dorit mult, nu mi-a dat şansa să dau the best of me, acum am luat-o de la O  singură şi-o să am şansa să demonstrez multe. Mie, celorlalţi.  Deocamdată aştept să văd dacă am făcut cea mai bună alegere.
Şi da, mai sunt vreo două săptămâni.