Frogu se plimba

Suntem schizofreni. In gandire, in haine, in simtiri si idei care ar putea sa ne zguduiasca universul.  Unii au devenit oameni slabi in graba spre o lume mai buna, altii s-au impiedicat de pragul usilor inchise pana  si-au indeplinit visele.

Ne traim tineretea in liceu. In locul in care ne formam ca oameni, in locul care ne-a surprins in cele mai inedite ipostaze. Nu stiu de cate ori ti-ai pus intrebari existentiale. Principala intrebare  e totusi unde te indrepti, indiferent daca ai parinti divortati sau nu, indiferent daca esti la un liceu bun sau daca esti norocos cu prietenii pe care ii ai.

Mi-e greu sa nu ma gandesc la capacitatile mele, la motivatia de care dau dovada in tot ceea ce ma implic sau in zambetul pe care il capat dupa un lucru bine facut. Am simtit dezamagirea cum mi-a ciuruit sperantele, lasandu-ma fara umbrella in balta de lacrimi deprima(n)te.

Am trecut de la liceu la facultate cu o mica deceptie, desi ulterior mi-am dat seama ca prima alegere nu m-ar fi facut la fel de fericita din anumite puncte de vedere. Am ajuns in anul II, cu foarte multe idei si planuri care mai de care mai indraznete. Pline de initiativa. Daca m-am schimbat? Cu siguranta, pentru ca pe an ce trece iti dai seama ca oamenii nu sunt niciodata asa cum te-ai fi asteptat sa fie, iti dai seama ca planurile ti se schimba pe parcurs, iti dai probabil seama ce vrei. Mi-am vazut anul asta prietenii cum au zambit dupa ce si-au vazut visul cu ochii. Unii au divortat de mine, iar altii fac parte din mine.  Am vazut oameni care au realizat tot ce si-au propus, desi uneori ti-e greu sa crezi ca orice e posibil daca iti doresti cu adevarat. Cred ca asta mi-a dat si mie acel impuls de a merge mai departe. Traiesc intr-o lume circulara, cateodata in cea politica, cateodata sunt doar un pion imaginar intr-o realitate fictiva.

Sunt Froggy. Si-o sa va povestesc cum e intr-o alta dimensiune

Imi simt mintea alba ca o foaie de A4. Nu mai pot sa gandesc in concordanta cu asteptarile celorlalti si cred ca asta imi frustreaza orgoliul. Cateodata cred ca o sa capitulez cu capul dormind pe tastatura intotdeauna plina de praf. N-o sa mai visez cu ochii intre deschisi. Stau cu castile in urechi de o perioada buna de timp. As vrea sa nu mai aud nimic ca sa am timp si pentru mine.

Mi se pare ca ma cufund in gropi pline de idei care abia asteapta sa iasa la suprafata, insa sunt BLANK.  Ma simt un gandac aflat in umbra unui pietroi gata sa il striveasca. Azi toata lumea doarme. Ai mei dorm. Eu sunt iarasi insomniaca.Becul din fata geamului are tendinta de a ma orbi, insa strada e goala. Atat de goala incat mi-as dori sa nu-mi mai aud tipetele din cap. Am chef sa fumez o tigara.

Stiu ca am idei frumoase, colorate, adanc inradacinate in micul meu creier. Mi-ar trebui o penseta ca sa le scot. Fir cu fir. Deocamdata panica imi ingusteaza timpul. Aspiratiile. Energia. Claritatea gandirii.

Timp. Incapatanat. M-as parjoli zilele astea intr-un hamac. Sa-i las pe altii sa-mi rezolve problemele. Sa nu-mi pese. O sa vina toamna cu frunze triste.

Astazi n-am reusit decat sa-mi strang hainele de pe sarma. Sa le impachetez frumos si sa le bag in geamantan. Una peste alta. Vreau o pauza. Probabil o noua vacanta.

Curand o sa ma intorc in orasul care ma deprima.

Asta pentru ca tot cautam ceva dragut.Kids are just….great

Sunt un guru. Al insistentelor.  Am puteri magice  pe care le tin in pelerina-mi de ploaie. Nu am mai zis la nimeni asta. Nu pot sa fac nimic sa-ti alung singuratatea totusi. Sa mi-o alung, Praful salbatec nu imi initiaza vrajile in tainele realului.

Detin pitici singuratici. Nu ca nu ar fi chiar perfect uneori sa fii singur, doar ca uneori te copleseste o tristete care te amageste. Uneori si eu ma simt singura.

Stau singura in pat. M-am cocotat pana in varf, poate n-o sa-mi atinga frigul degetele picioarelor. Trag plapuma pe mine. A venit toamna. Imi culeg ceasca de cafea de pe marginea patului si cu cealalta mana deschid televizorul.Nimic. ca de obicei. Poate doar vant in geam si cateva muste moarte pe pervazul de langa biblioteca. Am o biblioteca mare pe hol. Intotdeauna mi-au zis ai mei ca au citit acele carti de cel putin doua ori. Mie nu imi place sa citesc aceeasi carte de doua ori. Mai ales daca mi-a placut. Pentru ca a doua oara nu o inteleg mai bine, ci ii distrug farmecul. Cand o termin mi se pare insipida, lipsita de inspiratie si importanta. Cred ca vine o perioada in care ma satur sa fiu singura, desi ador sa ma organizez, fara sa ma bazaie nimeni cu fandoseli neevaluate de un comitet al bunului simt.

Mi se pare ca lururile spuse in engleza par a fi mult mai usor de inteles. De parca ar fi o limba universala de distrugere a propriei autenticitati. Cand eram mica intotdeauna mi-am dorit sa stiu sa vorbesc o limba straina. Franceza era doar un fragment de nebunie din viata sistemului educational.

Sunt un guru. Doar cand vreau. Cand nu, ma trezesc legumizata in cearsafurile diminetii. Cu urme de somn pe fata. Daca ma simt singura? Cateodata. Doar. Poate pentru ca sunt fata si de obicei mandrele viseaza la cai verzi pe pereti. Imbalsamati in virilitate. Sa te stranga in brate si sa-ti dai ultima suflare. Atat. Daca am o reteta? Nu, insa voi incepe sa analizez in eprubeta nebuniile nerusinate ale inimii  in laboratorul meu cu cirvumvolutiuni.

Mi-am promis c-o sa-mi cumpar un balansoar si eventual o rulota. Ca sa nu mai depind de nimeni.

Deocamdata imi beau cana de lapte fierbinte si ma uit la un film dragut. Cocotata.

Mood: not even curious

Listening to : Silent Strike-Alb

Sunt rece ca o musca intinsa pe masa. Lovita cu cruzime de paleta care a nimerit-o fix pe spinarea-i usuratica. Nimic nu ma mai doare.

Mi-as putea ajusta fata de geamul pe care tocmai l-am inchis. Stau cu ochii tintiti la tavan.  Tantarii mi-au dat navala in acest inceput de toamna. Totul pare a fi asa de pustiu.Frunzele au disparut. Toata lumea  a disparut. Intr-un balon de sapun.

Am chemat-o pe Geo pe la mine sa ne facem unghiile. Stiu ca nu se stramba si-i place. Ne era dor sa stam impreuna. Numai noi doua. Azi dimineata ne-am baut cafeaua. Si-am stat la povesti.

Ceva se intampla. In  ultima perioada toata lumea pare a fi draguta. Imi creste entuziasmul eului. Zambeste pe sub maneca, fara sa il vada nimeni. Complimentele in ajuta sa creasca. Intotdeauna se intampla asa.

Poate ar trebui sa incep si eu sa fur muzica de pe youtube. Desi urasc pirateria. Oamenii care nu au propriile lor idei. Oamenii care nu spun nimic. Oamenii care fura tot ce pot sa-ti fure. Inima. Ideile. Capul. Mintile. Sufletul.

Cred ca e frumos sa reusesti sa-ti transcrii gandurile atunci cand nu esti sub influenta muzicii. Sa nu-ti cante melodii triste, vesele, haiducii. In casti.

Intr-o zi vom disparea cu totii. In ceata. Poate ne va canta cineva la pian. O sa adormim pe-un camp verde.Orasul va ramane in spate. Orgiile, muzica, calatoriile, bicicletele, masinile, oamenii. Se vor face praf.

Uneori, imi pierd ideile in vise. Alearga de nebune printre prafuri halucinogene. Cand ma asez in fata tastaturii, literele incep sa se incurce una pe cealalta. De parca nu le mai place ordinea.  Cateodata toti ne dorim ceva mai bun. Ciocolata. O prietena mai buna. De parca traim intr-o fuga continua spre infinit. Cateodata ma intreb daca am evoluat. Daca evoluez vreodata. Daca ma indrept spre ,,undeva”. Spre ceea ce vreau eu. Nu spre ceea ce vor altii. Nu spre dorintele altora.

Nimic nu ma mai multumeste.

Cateodata ma intreb daca Portugalia e mai frumoasa.

Cateodata am impresia ca ma strangi in pumn..ca pe un pumn de nisip care ti se prelinge printre degetele-ti  incarcate de soarele care nu se sfieste sa mai arda. Uneori imi doresc sa dispar, sa fiu unul dintre super-eroii care din pura imtamplare pot sa refaca orice. Orice micsorare a tulburarilor mentale.

Cateodata am impresia ca viata mea se restrange la momentul pe care il respir. Si eventual urmatorul. Pentru ca totul e incertitudine.

Cateodata am impresia ca broastele nu-mi canta a ploaie printre tevile patate de rugina frumos incrustata in metalul oval.

Cateodata te urasc. Uneori te iubesc. Imi vine sa-ti sar in brate. Si sa zambesc a soare. A  ploaie. Cateodata, stii, mi-as dori sa-mi canti la chitara. Sa zdrangani anevoios niste note muzicale pe care crezi ca le cunosti. Perfect. Poate ca as putea sa fiu eu muza care iti canta prin vene. Un cantec de somn. Sa-ti injectez  in sange baloane de sapun.

Uneori am sentimente ciudate care atarana de o papiota o ata.

Cateodata nu pot sa ma abtin. Si-ti spun cu lacrimi in ochi tot ce simt. Tip. Cateodata cred ca esti un ciudat.

Cateodata parca m-as pregati de moarte.

Cateodata scriu mic, mic, ca sa nu poti sa tragi cu coada ochiului la perdeaua de cerneala ce se asterne pe hartie.  Cateodata mi-as dori sa scriu frumos, linistit, cu o penita strecurata prin marginea de poteci a vremii.

Cateodata ma uit la tine cum dormi. Linistit pe perna pe care tocmai ai inaugurat-o. Vantul imi bate salbatec in geam, de parca ar vrea sa muste o bucata din mine.

Ma ghemuiesc speriata in plapuma ce-mi ascunde ochii verzi.