Da, se pleacă. Ştiu, am mai zis asta, însă e greu să te desparţi de oamenii cu care ai locuit jumătate de an, mai ales că nu ştim când ne vom mai revedea.

Am terminat. Mi-am terminat examenele, şi sunt fericită că pot să mă întorc liniştită acasă.

Aici, timpul câteodată pare că stă în loc, câteodată ţi se pare că-ţi fuge de sub picioare. Ai vrea să îl prinzi, însă nu ştii sigur dacă vrei să faci asta.

Miercuri a fost ultima cină Erasmus, cină la care am participat toţi cei 70 de erasmusi. Nu contează că nu îi cunoşti pe toţi la fel de bine, însă îi porţi pe toţi în suflet. După cină, ne-am petrecut, aşa cum sincer, nu credeam că se va întâmplă. A fost drăguţ, pentru că am fost toţi, am simţit încă o dată că suntem o mare familie. Familia Erasmus. Şi cred că a fost a două cea mai reuşită petrecere de când sunt aici. Am dansat, am râs, ne-am povestit dorurile, ofurile, am văzut soarele plimbându-se printre munţi. E minunat să simţi dimineaţa cum frigul îţi cuprinde tot corpul, să simţi razele soarelui gadilindu-ţi faţa.

Enrico, singurul italian de aici, mi-a zis că ,, Erasmus is Paradise”. Şi-am început să îi dau dreptate. Pentru că aici aproape niciodată nu trebuie să îţi faci griji pentru ziua de mâine şi întotdeauna te trezeşti cu un zâmbet mare pe faţă. Pentru că e o nouă zi.

Nu de mult timp l-am cunoscut pe Francisco, prietenul nostru portughez. Va fi erasmus în Slovacia. Şi mi-am amintit de toate sfaturile pe care mi le-au dat prietenii mei erasmusi înainte de a pleca de’acasa. Mi-am amintit de ultima petrecere ESN, petrecere la care ne-am reunit cu toţii, petrecere la care am reuşit să vorbesc mai mult cu unii sau alţii.

Mi-am zis că nu mă voi ataşa niciodată prea mult de oameni. Însă mi-e imposibil să nu fac asta. Şi nu pentru că străinii sunt diferiţi, mai nebuni, mai energici, conservatori sau liberali, ci pentru că îţi dau şansa să te rupi de cotidianul care nu-ţi mai colorează zilele, te lasă să-ţi faci inima să zboare în acelaşi ritm cu a lor. Mi-e greu să nu mă ataşez de ei, pentru că îmi sunt dragi, pentru că am trăit cu unii dintre ei cele mai importante momente din viaţa mea, pentru că am plâns împreună cu ei, pentru că râs, pentru că mi-au fost prieteni când am avut nevoie.

Mi-e frică să mă întorc acasă, însă pe de altă parte, abia aştept.

Abia aştept!