Picture 520M-am decis in cateva ore sa plec iarasi la mare. Acum sunt mai prajita ca oricand. Mi se vad doar pupilele albe si dintii. Cand am luat trenul spre mare, am zis ca plecam in deriva. Nimeni nu stia incotro ne indreptam. Doar ca vom dormi in cort. La insistentele unora sau altora,am ajuns iarasi in Vama, dupa ce am testat apa din Costinesti care era impanzita de alge si care nu avea tocmai un miros la care un nas normal ar fi putut rezista tentatiei. Eu una am refuzat sa mai stau acolo.

In Vama apa era atat de curata, incat pana si fetele s-au dovedit a fi placut surprinse. In locul despre care se spune ca totul e murdar. Acolo unde si sufletul ti se murdareste. Acolo unde picioarele te tin treaz pana la  rasarit si apoi toata ziua dupa. Locul e la fel ca atunci cand am plecat ultima oara. Nici mai multi nici mai putini oameni, acelasi soare, acelasi nisip. Am reusit sa dorm 6 ore in 4 zile, ceea ce a fost o adevarata performanta pentru mine. Cel mai amuzant a fost sa le  gasesc pe fete imprastiate fiecare incotro, dormind cu capul  pe masa. Sincronizate. Duminica seara le-am gasit la un foc de tabara, cu un tip din Valcea caruia nu ii mai tacea gura si care spunea tot timpul ,,Da, prietenul meu doarme “ si ca fetele care stau pe izoprenul lui isi fac poze  cu care se dau mari pe haifaiv. Ne-a mai povestit despre familistii de vama care vin din Eforie si despre cei care  dorm dusi toata noaptea pentru a se trezi dimineata la rasarit. Cu o noapte inainte am identificat-o pe Helen dupa sacul ei de dormit. Verde. Pe un pat fara saltea.

In rest, am dormit cu burta la soare, si mi-am bagat bronzul in piele.Puternic.  Am avut momente in care mi-am dorit sa nu mai fiu singura. Momente in care mi-am dorit ca marea sa ma curete de mirosul singuratatii. As fi vrut sa am buze peste buzele mele si sa ma stranga in brate. M-am hotarat sa nu mai stau dupa oameni morocanosi, obositi, dupa oameni care nu au timp de mine. Imi pare rau sa zic asta, dar am nevoie de atentie, dar nu de o atentie egoista.  Mi-e dor sa ma alinte, sa ma sarute de noapte buna si sa vada rasaritul cu mine pe’un pat udat de nisipul marii. Mi-e dor sa ma asculte cand am nevoie si sa ma stranga strans strans in brate. Pentru ca ma simt protejata si mica mica, ca o buburuza.

Tot in vama l-am cunoscut si pe Andi, omul pe care trebuia sa il intalnesc cu ceva timp  in urma. A  fost scurt si concis. Si rece.Si m-am cutremurat un pic. Recunosc.

Cred ca a fost una dintre cele mai neplanificate si dragute vacante pe care le-am avut vreodata. Am facut aproape tot ce mi-a poftit inima, mai putin partea cu cerceii Am ras cu gura pana la urechi, asa cum nu am mai facut-o de mult. M-am hilizit cand motaiam toti prin gara si in tren. Trenul de Costinesti are intotdeauna intarziere.Mi-am dat seama iarasi ca lumea e mica.

M-am intors acasa dupa un drum pe care l-am dormit aproape tot. Fara vise si remuscari.

A fost una dintre cele mai lungi vacante. Cu mult timp petrecut pe drumuri, cu multe iluzii, idealuri,  trenuri, imbratisari rupte de trecerea timpului. Voi avea nevoie probabil de ceva timp de refacere, insa imi revin. Acum  ma uit la poze si zambesc.

Mrrrrrrrrrrrrr

Advertisements

Picture 560

Am plecat din Targu Mures spre Sighisoara trista si obosita. Dupa 3 ore de somn. Obosita, pentru ca noaptile m-au consumat ca o molie. Trista, pentru ca mi-a placut. Am  vibrat. Am cantat. In Sighisoara m-am intalnit cu micuta Atheea, care desi era si ea aproape un zombie, s-a imbracat repede si a venit sa ma vada. Ne-am dat un super hug si-am povestit de’ale noastre. Speram la o reintalnire mai lunga data viitoare. Spre Bucuresti ma puteai gasi dormind pe valiza, apoi inca o zi si drumul spre mare mi-a fost pecetluit cu un tren super delicios, in care n-am reusit sa inchid un ochi, totusi.

In marele si vestitul Costinesti, e urat. Atat de urat, incat cateodata iti vine sa te urci pe pereti. Mi-au cantat manelele in cap  timp sa o saptamana intreaga. Singurul refugiu era plaja domnului de la KissFm. M-am parjolit bine insa, sigura ca o sa-mi pastrez bronzul macar jumatate de an. Acum sunt neagra.

Vama s-a schimbat. Cred ca in bine. Nisipul e mai curat, muzica e la fel ca si anul trecut, teresele sunt mai mari. Oamenii se simt la fel de neintrigati, lipsiti de frustrari si constrangeri.  Sambata ne-am perindat hai hui pe plaja, apoi am vazut un rasarit siropos. Live siropos. M-am bucurat de omul care si-a impartit mana cu mine. Mi-a prins bine, pentru ca mi-a amintit de anul trecut cand eram  semi adormiti in fiecare dimineata, la ora 6, atunci cand soarele isi scoatea dragalas razele de sub nori. Era rosu. Aveam pielea creola si sensibila la atingere. Firava. Delicata.Ultima mea zi de plaja a fost cireasa de pe tort, dupa o saptamana in care am umblat ca o somnabula. Ne-am intins prosoapele sub o ciupercuta, si-am baut iaurt. Soarele mi-a gadilat pielea creola deja, iar cerul ,cerul era atat de albastru, inca mi-a acaparat mintea ca o plasa de pescar. Au fost si valuri, multe multe, si in sfarsit, m-am balacit cat a curpins. Mult, cu spuma si baldabac. Mi-am uscat pielea pe prosopul meu care miroasea a mare. L-am dus acasa cu  acelasi miros. Am strans scoisi si mi-am pus nisip in papuci.

Am inceput sa ma trezesc in fiecare dimineata cu zumzetul marii cantandu-mi pescareste in cap. Mi-e dor de rasarit, mi-e dor sa ma prinda apusul de picioare, in timp ce dorm in nisipul umed. Mi-e dor de cunoscutii necuoscuti si de necunoscutii cunoscuti. L-am revazut si pe Zero, de care m-am izbit peste tot vara asta.

Vreau sa mai stramb din nas cand ma pisca meduzele si sa ma izbeasca valurile si sa cobor ametita sub apa.

Deocamdata vacanta mea s-a terminat si suspin dupa ea. Imi amintesc cu drag de oamenii pe care i-am cunoscut si de cei cu care m-am zbenguit timp de o luna. De cei pe care i-am pierdut.

Imi readuc energia in oase, pana la sfarsitul verii. Am nevoie de asta.