Am călătorit de un milion de ori.

Norii. Nici nu mai pot sa îi număr, pentru că mă îmbrobodesc în valuri. Privesc totul de sus şi de jos, de pe geamul avionului, nu-ţi poţi da seama cum simt asta. Îmi trec un milion de gânduri prin minte, de cele mai multe ori mă gândesc la tine.

2010.Ultimul an. Un an pe care l-am început anevoios pentru că dorinţa de a pleca în cea mai lungă călătorie din viaţa mea începea să mi se instaleze în vene. Parcă mi-aş fi injectat vise.

Februarie. Cu vânt, multă zăpadă, frică, îmbrăţişări prelungi. Atunci am pornit într-o călatorie care nu avea nici un capăt, o călătorie pe care nu aş fi putut să o planific în detaliu, într-un loc căruia abia puteam să îi pronunţ numele.  Palmieri. Am dat nas în nas cu ei pentru prima dată. Pe drumul spre Covilha, am încercat să nu aţipesc şi vroiam să înghit Portugalia dintr-o primă călătorie cu autocarul. Era o vreme nebună, însă eram acolo, în locul în care am aşteptat să ajung aproape un an.  Covilha. La început mi s-a părut fascinant, i-am colindat toate străzile încă din prima saptămână. Pe masură ce am locuit acolo mi-am dat seama ce înseamnă Erasmus, care e farmecul oraşului. Nu am trăit într-o atmosferă urbană şi deşi îmi doream multă agitaţie ca sa nu pot să respir, acolo am avut parte probabil de cei mai frumoşi oameni din viaţa mea, acolo am pus prima dată mâna pe un volan, acolo am văzut 12 răsărituri în 14 zile, acolo am urcat cele mai multe scări.  Niciodată nu voi putea spune ce înseamnă acel loc pentru mine.

Vara. Cu ploi si soare şi multe reîntâlniri. Deşi iniţial am zis că nu vreau să văd pe nimeni, faptul că m-am întâlnit cu toţi oamenii pe care nu îi văzusem de luni m-a făcut să trec mai uşor peste depresia ,,post erasmus”. Sincer, e imposibil să nu ţi se facă dor din 5 in 5 minute de câte cineva, pentru că acolo nu am avut niciodată timp să mă plictisesc. Acolo timpul parcă avea răbdare cu oamenii şi te lasă să te lăfăi în minutele sale oricât. Dar i-a ajuns. S-a supărat pe noi şi ne-a trimis pe toţi acasă, printre îmbrăţişări şi plânsete. În iulie.

Octombrie. Una dintre cele mai agitate luni din viaţa mea. Esn Iasi. Acasă, Porto,  acasă, Porto. Multe drumuri, multe zboruri cu avionul, multă panică de toate felurile. Sentimente pe care nu le-am mai încercat niciodată.  Ne-au despărţit patru ore. Octombrie.  Luna în care am decis că e cazul să mă bucur de libertatea pe care mi-am ales-o.

Noiembrie- cea mai frumoasă păcăleală de ziua mea.

Decembrie. Mult Crăciun portughez, multă Covilha, dezamagiri, bucurii, aer de munte, zăpadă prietenele mele, oameni noi. Eu aproape că nu am prietene.  Am reinceput să mă bucur de cafeaua cu ele.

2010. Anul cu cele mai multe evenimente din viaţa mea. Anul în care am văzut oceanul, am colindat o mică bucăţică de Africa, am dormit sub cerul liber în Sahara, am fost internatională, am ajuns la Paris, m-am mutat singură în Porto. Anul în care mi-am demonstrat că nimic nu este imposibil.

Trebuie doar să vreau!

Advertisements

hugSunt o visatoare incurabila. Am ajuns iarasi in pragul nebuniei de dorinte. Am momente in care am atat de multe lucruri pe care as vrea sa le impartasesc, incat toate mi se invart in cap ca intr-un vartej care te prinde fara nici un mijloc de scapare.

Genul asta de depresie vine o data pe luna. Sau de mai multe ori. Inca nu mi-am dat seama. Doar ca simt nevoia sa rabufnesc cu sentimentele-mi in baloane de sapun. E genul ala de depresie care te macina, care te mananca pe dinauntru. Care te cauta sa vada cat de curat esti.

Ajungi sa alergi din poarta in poarta dupa vise pictate in culori.

Mi-am probat toata garderoba azi si

Am facut un dus dupa pentru ca

Praful mi s-a asezat pe nasul racit.

Mi-am pus rochitele in alt dulap si scrisorile de la tine in celalalt.

Sub alte haine. Azi nimeni nu-mi mai scrie si nu mai astept nerabdatoare

Postasul sa-mi fluiere la geam.Sa-ti citesc randurile incurcate de emotie.

M-am mutat de la etajul zece la casa.

Maine o sa dorm in pod. Acolo  de unde pot sa vad cerul singura. Acolo unde rugina nu mi se mai prelinge pe ceasca.

Nu vreau sa recunosc asta, dar mi-ar placea sa vii la mine sa bem cafea.

sa ne uitam la filmul tau preferat si sa radem ca nebunii. Sa

Ma tii in brate. Stii cat de mult imi

place asta.

Mi-am ros toate unghiile azi, semn ca e ceva in neregula.Nu o fac prea des, dar inconstienta ma determina.

Ma enervezi tu ca gasesti scuze in orice situatie. Sincer, nimic nu imi

mai convine,

poate doar aspectul de catifea al imbratisarii

pe care mi-ai dat-o.

Vreau sa te sarut.Punct.

Am pielea uscata de soare. Atat de uscata, incat ma rusinez cand

o ating. De obicei e moale si catifelata.

E delicata.

Asa cum iti place tie.

M-am saturat sa mi se planga de o alta ea. Despre iubirea dintre ei. Uneori imi place pentru ca mi se pare siropos,

alteori, cred ca e pierdere de vreme. Am si eu problemele

mele.

In capul tau e vraieste. Eu sunt un pic mai coerenta ca tine.

Mi-ar placea sa fiu actrita, insa de mica mi-am dorit sa scriu o carte.

Pleoapele se inchid usor, usor iar ochii mi se inunda de dorinta.

Ma duc sa dorm