tumblr_kp9z24mEpz1qzrvo0o1_500Mi-e dor sa iesim la cafea. Tu de o parte a orasului, eu de cealalta parte. Mi-ar placea sa simti cum tremur cand te apropiii de mine. Sa te vad cum scoti fum iar si iar  pe narile-ti uscate deja. Sa privesc indeaproape cum iti misti buzele de fiecare data cand spui ceva, fara sa fac insa nici un gest. Sa astept poate doar sa-mi creasca pulsul si sa tremur cand te vad. Sa am un zambet de’ala nebun. De fericire.

Mi-e dor de vara. Mi-e un dor de apa aia sarata care-ti usuca pielea pana la cea din urma celula inviorata de soare, mi-e dor de caldura aia nebuna care-ti trece si prin umbrela parjolita de trecerea timpului, mi-e dor de tine si poate de mine. Mi-e dor sa ma iei de mana si sa-mi amintesti ca nu trebuie sa-mi fie frica. Mi-as dori sa ma strangi in brate si sa-mi soptesti la ureche. Stii ca n-am nici o indoiala. Pot sa ma duci in parc sa ma dau in leagan? N-am doruri nebune, doar o frica de infinit.

Ma mananca pielea de la atata iarna. De la frigul care-mi trece prin bluza falfainda pe celulele mele inca bronzate. Cand simt apa curgand pe pielea-mi uneori frumos mirositoate, vreau sa mananc ciocolata. Imi trebuie mult dulce, sa nu mai simt goluri.

Ma asez in fotoliul ala flexibil, inchid ochii si stau cu o cafea in mana. Astept trecerea timpului.

Ma preling. Sunt moody in ultima perioada. Am chef sa citesc mai mult, vreau sa am parte de zile din alea cand pot sa stau in casa de dimineata pana seara, cu vizite nocturne poate. Sa umblu de nebuna pe strazile orasului. Acum sunt inghetate deja. Nici cainii nu mai hoinaresc bezmetici de dor. Mi-e dor sa ma incui in casa si sa nu mai ies din casa. Sa nu primesc nici un telefon important si sa pot sa stau linistita la o tigara in timp ce-mi desenez unghiile. Mi-e dor de zilele alea in care nu ma trezesc morocanoasa., dar cu dor de duca. Zilele alea in care-mi fac bagajul in cele 5 minute ramase si plec la gara. Imi cumpar bilet si fug. Mi-e dor sa am timp de mine, si apoi sa-mi umplu mintea-mi tampita cu idei despre tine. Fara nici o importanta in cele din urma.

Am chef sa scriu mult, sa fiu responsabila. Vreau sa iesim la cafea.

Vreau. Si ti-e frica.

Advertisements

hugSunt o visatoare incurabila. Am ajuns iarasi in pragul nebuniei de dorinte. Am momente in care am atat de multe lucruri pe care as vrea sa le impartasesc, incat toate mi se invart in cap ca intr-un vartej care te prinde fara nici un mijloc de scapare.

Genul asta de depresie vine o data pe luna. Sau de mai multe ori. Inca nu mi-am dat seama. Doar ca simt nevoia sa rabufnesc cu sentimentele-mi in baloane de sapun. E genul ala de depresie care te macina, care te mananca pe dinauntru. Care te cauta sa vada cat de curat esti.

Ajungi sa alergi din poarta in poarta dupa vise pictate in culori.

Mi-am probat toata garderoba azi si

Am facut un dus dupa pentru ca

Praful mi s-a asezat pe nasul racit.

Mi-am pus rochitele in alt dulap si scrisorile de la tine in celalalt.

Sub alte haine. Azi nimeni nu-mi mai scrie si nu mai astept nerabdatoare

Postasul sa-mi fluiere la geam.Sa-ti citesc randurile incurcate de emotie.

M-am mutat de la etajul zece la casa.

Maine o sa dorm in pod. Acolo  de unde pot sa vad cerul singura. Acolo unde rugina nu mi se mai prelinge pe ceasca.

Nu vreau sa recunosc asta, dar mi-ar placea sa vii la mine sa bem cafea.

sa ne uitam la filmul tau preferat si sa radem ca nebunii. Sa

Ma tii in brate. Stii cat de mult imi

place asta.

Mi-am ros toate unghiile azi, semn ca e ceva in neregula.Nu o fac prea des, dar inconstienta ma determina.

Ma enervezi tu ca gasesti scuze in orice situatie. Sincer, nimic nu imi

mai convine,

poate doar aspectul de catifea al imbratisarii

pe care mi-ai dat-o.

Vreau sa te sarut.Punct.

Am pielea uscata de soare. Atat de uscata, incat ma rusinez cand

o ating. De obicei e moale si catifelata.

E delicata.

Asa cum iti place tie.

M-am saturat sa mi se planga de o alta ea. Despre iubirea dintre ei. Uneori imi place pentru ca mi se pare siropos,

alteori, cred ca e pierdere de vreme. Am si eu problemele

mele.

In capul tau e vraieste. Eu sunt un pic mai coerenta ca tine.

Mi-ar placea sa fiu actrita, insa de mica mi-am dorit sa scriu o carte.

Pleoapele se inchid usor, usor iar ochii mi se inunda de dorinta.

Ma duc sa dorm

20090325012917Traiesc inconjurata de micile mele obsesii. Si nu consider asta o problema prea mare, pentru ca aceste mici indignari ale sufletului imi ghideaza viata. Ma bucur.  De ceva vreme nu mai vorbesc despre altii ca entitati separate. Doar daca au legatura directa sau indirecta cu mine. Pentru ca nu mai vreau sa critic si nu-mi place sa fiu criticata de oameni care habar nu au care este motivul deciziilor mele. Mi se pare ca am uitat sa visam si suntem mult prea preocupati de starea altora.

Am tot citit in ultima perioada despre frustrarile oamenilor legate de alti oameni . Toata lumea scrie despre asta. Toti bloggerii. M-am cam saturat de cliseele ,,urasc tipul asta de oameni” pentru simplul motiv  ca mai nou, toti tindem sa fim niste neintelesi in marea de tipuri. Pentru ca nu de mult timp nu ne mai place aglomeratia, nu mai mancam fast-food , nu mai mergem cu autobuzu si cautam sa ne izolam. Mai nou, suntem niste boemi cautatori ai unor locuri indepartate.  Pana si acei prieteni pe care ii avem mai mult sau mai putin tindem sa-i aruncam la cosul de gunoi sub pretextul ca ne dorim altceva. Suntem neintelesi, insa daca ea vrea rasarit sau apus, gasim scuze tampite. Oboseala pare totusi o componenta vitala a vietii urbane pe care majoritatea o traim, pentru ca ne gaseste o scuza de fiecare data cand cheful ne uraste.

Pe mine nu ma enerveaza multimile. Aglomeratia. Cafeaua de dimineata in cafenele neincapatoare. Doar autobuzele intarziate. Pentru ca-i fac pe altii sa ma astepte. Nu ma enerveaaza nici ca trebuie sa stau la coada la casa de bilete la tren. Nici Mac-ul din gara. Doar intarziatii. Nu ma leg de oameni in general, doar de cei care mint. De cei care nu au curaj sa-mi spuna in fata. Ma enerveaza neintelesii, pentru ca sunt cei carora nu poti sa le dai nimic care sa-i satisfaca. Ma instiga cei care toti timpul se scuza ca niciodata nu au timp, desi stau  ore intregi la tv. As putea sa dau nume ca sa nu generalizez.

Ma intristeaza oamenii care dispar fara sa zica nimic. Din peisaj, din viata ta, din tot. Aceiasi care spun ca tu nu ai nici o vina, dar pleaca. Din perpetua dorinta de separare. Pentru ca din cauza lor trebuie sa iti reconstruiesti viata. Sentimentele. Programul. Nu mai iesiti la cafea in fiecare dupa-masa la ora 5. Nu mai vorbiti pe messenger si nu mai plecati hai hui pe unde va trece prin cap, fara nici un plan preliminar. Nu il mai poti numi Domnul Primavara sau Domnisoara Oaie. Sau ce nume vrei tu.

In rest, frustrarile mele nu se leaga de multimi si neintelesi. Ci de indicatii si contraindicatii.

1ee289_editia-2008Chiar daca nu am scris despre tine pana  acum, o fac totusi, pentru ca faci parte din viata mea.Pentru ca esti tu, maret calator prin lume.

Mi-am propus ca de azi inainte sa te uit.Sa nu-mi mai pese de mirosul tau imbibat de atata vreme in pielea-mi.Sa nu te mai visez.Noaptea.Pentru ca orgoliul tau e cel putin la fel de mare ca al meu.Pentru ca prietena ta nu stie, pentru ca de azi mi-e indiferent daca afla sau nu.Pentru ca fericirea mea conteaza.

.Fara alcool, droguri sau nebunii infasurate in cearsafuri de hotel.Fara sa te gandesti la baloane de sapun.

Pentru ca nu stiu daca sunt frumoasa sau nu.

Si-ar fi atat de inutil sa-ti descriu chipul  prin prisma ochilor mei  naivi.Inutil sa-mi pun inima sa bata de anxietate, sa te vreau pentru mine inca de la cel mai mic os, de la cea mai zvacnita bataie a inimii.E inutil sa-mi doresc ceva.

Dar nu-i nimic, pentru ca fara tine se poate, iar trenul nu se va mai intoarce niciodata.