Am călătorit de un milion de ori.

Norii. Nici nu mai pot sa îi număr, pentru că mă îmbrobodesc în valuri. Privesc totul de sus şi de jos, de pe geamul avionului, nu-ţi poţi da seama cum simt asta. Îmi trec un milion de gânduri prin minte, de cele mai multe ori mă gândesc la tine.

2010.Ultimul an. Un an pe care l-am început anevoios pentru că dorinţa de a pleca în cea mai lungă călătorie din viaţa mea începea să mi se instaleze în vene. Parcă mi-aş fi injectat vise.

Februarie. Cu vânt, multă zăpadă, frică, îmbrăţişări prelungi. Atunci am pornit într-o călatorie care nu avea nici un capăt, o călătorie pe care nu aş fi putut să o planific în detaliu, într-un loc căruia abia puteam să îi pronunţ numele.  Palmieri. Am dat nas în nas cu ei pentru prima dată. Pe drumul spre Covilha, am încercat să nu aţipesc şi vroiam să înghit Portugalia dintr-o primă călătorie cu autocarul. Era o vreme nebună, însă eram acolo, în locul în care am aşteptat să ajung aproape un an.  Covilha. La început mi s-a părut fascinant, i-am colindat toate străzile încă din prima saptămână. Pe masură ce am locuit acolo mi-am dat seama ce înseamnă Erasmus, care e farmecul oraşului. Nu am trăit într-o atmosferă urbană şi deşi îmi doream multă agitaţie ca sa nu pot să respir, acolo am avut parte probabil de cei mai frumoşi oameni din viaţa mea, acolo am pus prima dată mâna pe un volan, acolo am văzut 12 răsărituri în 14 zile, acolo am urcat cele mai multe scări.  Niciodată nu voi putea spune ce înseamnă acel loc pentru mine.

Vara. Cu ploi si soare şi multe reîntâlniri. Deşi iniţial am zis că nu vreau să văd pe nimeni, faptul că m-am întâlnit cu toţi oamenii pe care nu îi văzusem de luni m-a făcut să trec mai uşor peste depresia ,,post erasmus”. Sincer, e imposibil să nu ţi se facă dor din 5 in 5 minute de câte cineva, pentru că acolo nu am avut niciodată timp să mă plictisesc. Acolo timpul parcă avea răbdare cu oamenii şi te lasă să te lăfăi în minutele sale oricât. Dar i-a ajuns. S-a supărat pe noi şi ne-a trimis pe toţi acasă, printre îmbrăţişări şi plânsete. În iulie.

Octombrie. Una dintre cele mai agitate luni din viaţa mea. Esn Iasi. Acasă, Porto,  acasă, Porto. Multe drumuri, multe zboruri cu avionul, multă panică de toate felurile. Sentimente pe care nu le-am mai încercat niciodată.  Ne-au despărţit patru ore. Octombrie.  Luna în care am decis că e cazul să mă bucur de libertatea pe care mi-am ales-o.

Noiembrie- cea mai frumoasă păcăleală de ziua mea.

Decembrie. Mult Crăciun portughez, multă Covilha, dezamagiri, bucurii, aer de munte, zăpadă prietenele mele, oameni noi. Eu aproape că nu am prietene.  Am reinceput să mă bucur de cafeaua cu ele.

2010. Anul cu cele mai multe evenimente din viaţa mea. Anul în care am văzut oceanul, am colindat o mică bucăţică de Africa, am dormit sub cerul liber în Sahara, am fost internatională, am ajuns la Paris, m-am mutat singură în Porto. Anul în care mi-am demonstrat că nimic nu este imposibil.

Trebuie doar să vreau!

Advertisements

Iti place sa iti prelungesti lungimea ochilor cu un creion, negru, magic, apoi ii dai stralucire cu un tus negricios.

Stiu, iti place sa te plimbi nopti intregi prin orasul pustiu, iti place sa-ti incepi diminetile privind rasaritul care se prelinge dintre munti, iti place sa ai mii de zambete in jurul tau. Oameni veseli.

Iti prelungesti lungimea ochilor cu un tus. O singura linie, iar dunga trasata este perfecta.

Se pleaca.

Mi-am construit un alt loc numai al meu. Imi place printre muntii Portugaliei, imi place sa pierd noptile pana la rasarit cu noii mei prieteni, imi place sa invat sa conduc, sa merg la karting, imi place chiar sa fiu trezita din somn cu o cana mare de apa. Imi place cand ne intalnim dimineata la cafea sau sa dansam pana dimineata  fara sa ne plangem. Imi place cand nimeni nu ma lasa balta, imi place ca fiecare e diferit, imi place ca exista diversitate. Imi place chiar si atunci cand trebuie sa merg dintr-un capat in altul al orasului cu sacosele in mana, sau cand nu reusesc sa gatesc nimic pe aragazul ala ciudat. Imi place cand oamenii imi retin numele si toti ma considera simpatica. Imi place cand mi se spune ca am accent irlandez. Imi place  cand ploaia ma curata de pacate, cand stropii de ploaie imi ajung pana la piele iar frigul imi intra in oase. Imi place cand ma duc in biblioteca cea galagioasa si pot sa gasesc nici un loc ,,al meu”, pentru ca toti au un loc al lor. Imi place chiar si atunci cand Traian tipa de pe geamul meu, imi place cand mi se inunda camera cu fum de tigara. Imi place cand pot sa dorm jumatate de zi fara sa am nici o remuscare. Imi place cand vorbim la telefon, sau cand gatim impreuna, sau cand bem sticle intregi de vin fara ca alcoolul sa ni se incurce cu sangele. Imi place sa merg la ladies’ night, jardim, ArtBaro, Soda sau UBI. Imi place cand stau cu el la povesti si pot sa-i admir in ochi pasiunea cu care povesteste chestii, pasiunea cu care canta la contrabas, imi place sa ii aud cantand la chitara, fado. Imi place sa-i incalcesc zulufii sau sa-i sarut buzele arse de soarele oceanic.  Imi place ca ma numesc Erasmus, ca m-am schimbat, ca am colegi nebuni, ca sunt urmarita de camera de luat vederi.

Imi place ca pe usa mea scrie Alexandra.

Iei un disc demachiant si stergi cu grija tusul care iti prelungeste coada ochiului. O vezi cum dispare treptat. Ti-ar placea sa poti sa o desenezi din nou, la fel de perfecta.

S-a terminat!

Amdoar18ani.ro

3889542186_d11ce225fe_bMood: not even curious

Listening to : Silent Strike-Alb

Sunt rece ca o musca intinsa pe masa. Lovita cu cruzime de paleta care a nimerit-o fix pe spinarea-i usuratica. Nimic nu ma mai doare.

Mi-as putea ajusta fata de geamul pe care tocmai l-am inchis. Stau cu ochii tintiti la tavan.  Tantarii mi-au dat navala in acest inceput de toamna. Totul pare a fi asa de pustiu.Frunzele au disparut. Toata lumea  a disparut. Intr-un balon de sapun.

Am chemat-o pe Geo pe la mine sa ne facem unghiile. Stiu ca nu se stramba si-i place. Ne era dor sa stam impreuna. Numai noi doua. Azi dimineata ne-am baut cafeaua. Si-am stat la povesti.

Ceva se intampla. In  ultima perioada toata lumea pare a fi draguta. Imi creste entuziasmul eului. Zambeste pe sub maneca, fara sa il vada nimeni. Complimentele in ajuta sa creasca. Intotdeauna se intampla asa.

Poate ar trebui sa incep si eu sa fur muzica de pe youtube. Desi urasc pirateria. Oamenii care nu au propriile lor idei. Oamenii care nu spun nimic. Oamenii care fura tot ce pot sa-ti fure. Inima. Ideile. Capul. Mintile. Sufletul.

Cred ca e frumos sa reusesti sa-ti transcrii gandurile atunci cand nu esti sub influenta muzicii. Sa nu-ti cante melodii triste, vesele, haiducii. In casti.

Intr-o zi vom disparea cu totii. In ceata. Poate ne va canta cineva la pian. O sa adormim pe-un camp verde.Orasul va ramane in spate. Orgiile, muzica, calatoriile, bicicletele, masinile, oamenii. Se vor face praf.

Uneori, imi pierd ideile in vise. Alearga de nebune printre prafuri halucinogene. Cand ma asez in fata tastaturii, literele incep sa se incurce una pe cealalta. De parca nu le mai place ordinea.  Cateodata toti ne dorim ceva mai bun. Ciocolata. O prietena mai buna. De parca traim intr-o fuga continua spre infinit. Cateodata ma intreb daca am evoluat. Daca evoluez vreodata. Daca ma indrept spre ,,undeva”. Spre ceea ce vreau eu. Nu spre ceea ce vor altii. Nu spre dorintele altora.

Nimic nu ma mai multumeste.

Cateodata ma intreb daca Portugalia e mai frumoasa.

error21Cred ca mi-as fi dorit macar pentru o zi sa ajung deasupra TA, sa reusesc sa-ti citesc gandurile, sa te pocnesc in moalele capului atunci cand ti-e lumea mai draga, asa cum faci si tu. Ma intreb cand vei incepe sa pretuiesti.Pe mine.Pe tine.Pe ei.

Mi-as dori ca pentru  o zi sa fiu Eu cea care are ultimul cuvant de spus. Sa pot spune:,,Bine.Nu-mi pasa“. Sa ma uit chioras cu coada ochiului cand vei crede ca am innebunit, si apoi sa-ti zambesc ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat. Sa par pentru o zi cea mai frumoasa fata, si sa simt asta. Pana in strafundul inimii.Sa intorc privirile tuturor. Sa n-am complexe,  sa nu ma intereseze. Sa am orgoliul neatins, si sa n-am regrete.

Orgoliul meu nu are nume deocamdata.Ma intreb cate lucruri le-as fi facut daca mnealui nu ar fi existat, la cate lucruri nu as fi renuntat, cate intentii malefice le-as fi dus pana la capat. Cateodata, ma intreb daca imi pare rau pentru intentiile ramase in prag de dorinta impachetata, cuibarite intr-un sertar din dulapul meu imaginar.

Eu nu creez monstri.Eu nu dansem pe  muzica la pachet, eu nu ma cert cu ele.  Nu te-am subestimat.Din orgoliu nu te mai sun, si n-o sa mai sun pe nimeni.

Din orgoliu nu ma simt singura. Ce’ai face daca te-ai simti singur(a)? Dar eu nu sunt, nu ma simt. Nici macar in momentele de maxima depresie. Acele clipe sunt minute de incruntare sentimentala.Dar trec la fel de repede, pentru ca  orgoliul meu gaseste imediat ceva de facut. Prietenii mei.Mda….prietenii mei.Sau nu. O super putere mi-ar da increderea pierduta.Din nefericire, sunt o persoana normala.

Din orgoliu as demonstra ca visele nu sunt doar inchipuiri, iar idealurile nu sunt planificari. Din orgoliu ti-as demonstra ca  corabiile imi sunt plecate in Noua Zeelanda, si ca pot mult mai mult decat ti-ai fi imaginat. As putea sa fac o harta a competentelor mele, si a incapacitatilor de lene.

Din orgoliu(dar si dintr-o dorinta nemasurata) vreau sa  ma intorc iarna la mare, in Vama, fara sa prind un rasarit de vara si o temperatura de toamna.Din orgoliu(sau nu) merg pe bicicleta, si patinez nebunatica prin marea de oameni. Din orgoliu(tau) nu  sunt ghidusa, dar sunt autentica.Incomensurabilitatea nu  mai devine o problema  greu de abordat, iar lucrurile devin normale si deloc intrigante. Din orgoliu am idei trasnite.

Din orgoliu nu fumez si nu beau pana mi se face rau.Sub acelasi pretext merg agale, sau ma grabesc in fiecare dimineata, fara a mai simti boarea.Iarna.Ceata pe fata-mi deja inghetata. Din acelasi motiv nu vorbesc fara sa spun ceva cu adevarat important.


Din orgoliu pierd.