Ştiu. Cerul este albastru. Mi-a spus marea.

Portugalia mă plimbă prin colţurile sale. Mi-ar fi plăcut să-i reîntâlnesc pe oamenii ăia zburdalnici din viaţa mea, acum în vacanţă. Vacanţa ne-ar fi obligat să ne colindăm simţurile, ne-ar fi obligat să ne pierdem timpul prin cafenele, până târziu în noapte, ne-ar fi pus să spunem poveşti până la răsărit. Mi-e dor de el. De acel el care mă strânge în braţe până îmi taie răsuflarea, de acel el care ştie să-mi simtă căldura pielii, de el cel care mă sărută cu multă dragoste. De acel el căruia nu îi este frică să mă ţină de mână.

Am vizitat Lisabona în weekend. Un oraş plin de viaţă, un oraş călduros, aerisit, un oraş plin de fado şi oameni zâmbitori. Mi-a schimbat părerea despre Portugalia cea cu oraşe încărcate, cu aer îmbâcsit de praful care nu se lasă spălat de ploaia ce iese la plimbare de zece ori pe zi, de Portugalia cea aglomerată sau prea tristă. Lisabona mi-a reînviat energia de care aveam atât de multă nevoie. Anul trecut în martie Domnul Primăvară m-a întrebat dacă nu vreau să merg la Paris cu el. Mi s-a făcu frică, mi se părea că Parisul e tot ce mi-aş putea dori. Ever. După un an am ajuns în sfârşit la Paris. Un oraş puţin cam gri după toate miturile pe care le auzisem, însă un oraş care îţi transmite un aer foarte chic, un aer care scoate tot ce-i mai frumos din tine. Asta cred că mi-a plăcut cel mai mult. Barcelona, în schimb, e oraşul care şi-a colorat balcoanele cu lumina soarelui mediteranean. Barcelona e oraşul cu mare, e oraşul cu străzi aerisite, e oraşul cu Sagrada Familiga. N-am reuşit să-i simt cu adevărat întreaga putere, însă sunt fericită că am furat puţină libertate din acest oraş. O liberate din aia pe care poţi să o ţii în suflet, fără să-ţi piară entuziasmul, o libertate care te face să iubeşti tot ce te înconjoară, un sentiment care te îndeamnă să îţi urmezi visele.

Sunt prea seacă în cuvinte. Vreau pur şi simplu să-l văd, să ne privim ochii verzi plini de dorinţe arzătoare. Vreau să ne plimbăm pe străzile nebântuite de oameni trişti, să vorbim despre Occidentul care îţi acaparează toate simţurile, despre chimie, politică sau publicitate. Vreau să vorbim despre cărţi citite şi despre idei fantastice. Vreau să fie umărul pe care să plâng pentru că sunt obosită, vreau să mă sărute dimineaţa când am ochii injectaţi de somn.

Aş vrea să-mi zâmbească din raza soarelui oceanic.