9Tu6J7937093-02Deschid usa baii ca si cum as fi deschis calea spre lumina. Nu-mi pasa de numarul oamenilor care au murit in baie. Cu  capul lipit de faianta rece si cu o mana intr-o parte.

Apa fierbinte emana vapori preumblatori pe pielea mea uscata de depresie. O las sa curga. A devenit un ritual. Imi ingrop tristetea intr-un dus fierbinte. Stropii de apa imi ating toate simturile, pana in momentul in care genele mi se umplu de lichid . Gelul de dus are un miros colorat de data asta. Ma ghemuiesc, ca un mormoloc care-si cauta locul. Daca ridic capul de sub apa, un vant imi flutura un aer rece pe la ureche.

Un strop. Doi Strop. Cada se umple si ma pot afunda. Daca bag capul sub apa, sunt sigura ca pot auzi sunetul trenului. Dintotdeauna am fost sigura de asta.

De cate ori te-ai inchis in baie, ai rasucit cheia de doua ori in iala, si te-ai ascuns acolo pentru cel putin doua ore, timp in care neuronii tai au eliberat frustrare, depresie, repulsie, egoism? De cate ori, n-ai ajuns acolo ca intr-un ultim loc in care iti poti pune gandurile cap la cap? Mie una mi se intampla des. Imi place baia. Acolo e singurul loc in care am curajul sa plang.  E singurul loc in care imi recunosc cu seninatate slabiciunile. As sta la nesfarsit dezgolita de privilegii  sub dusul care-mi gadila nesimtit simturile.

Ingropata in iluzii.

Advertisements