Drumuri de vacanta

Am plecat din Targu Mures spre Sighisoara trista si obosita. Dupa 3 ore de somn. Obosita, pentru ca noaptile m-au consumat ca o molie. Trista, pentru ca mi-a placut. Am  vibrat. Am cantat. In Sighisoara m-am intalnit cu micuta Atheea, care desi era si ea aproape un zombie, s-a imbracat repede si a venit sa ma vada. Ne-am dat un super hug si-am povestit de’ale noastre. Speram la o reintalnire mai lunga data viitoare. Spre Bucuresti ma puteai gasi dormind pe valiza, apoi inca o zi si drumul spre mare mi-a fost pecetluit cu un tren super delicios, in care n-am reusit sa inchid un ochi, totusi.

In marele si vestitul Costinesti, e urat. Atat de urat, incat cateodata iti vine sa te urci pe pereti. Mi-au cantat manelele in cap  timp sa o saptamana intreaga. Singurul refugiu era plaja domnului de la KissFm. M-am parjolit bine insa, sigura ca o sa-mi pastrez bronzul macar jumatate de an. Acum sunt neagra.

Vama s-a schimbat. Cred ca in bine. Nisipul e mai curat, muzica e la fel ca si anul trecut, teresele sunt mai mari. Oamenii se simt la fel de neintrigati, lipsiti de frustrari si constrangeri.  Sambata ne-am perindat hai hui pe plaja, apoi am vazut un rasarit siropos. Live siropos. M-am bucurat de omul care si-a impartit mana cu mine. Mi-a prins bine, pentru ca mi-a amintit de anul trecut cand eram  semi adormiti in fiecare dimineata, la ora 6, atunci cand soarele isi scoatea dragalas razele de sub nori. Era rosu. Aveam pielea creola si sensibila la atingere. Firava. Delicata.Ultima mea zi de plaja a fost cireasa de pe tort, dupa o saptamana in care am umblat ca o somnabula. Ne-am intins prosoapele sub o ciupercuta, si-am baut iaurt. Soarele mi-a gadilat pielea creola deja, iar cerul ,cerul era atat de albastru, inca mi-a acaparat mintea ca o plasa de pescar. Au fost si valuri, multe multe, si in sfarsit, m-am balacit cat a curpins. Mult, cu spuma si baldabac. Mi-am uscat pielea pe prosopul meu care miroasea a mare. L-am dus acasa cu  acelasi miros. Am strans scoisi si mi-am pus nisip in papuci.

Am inceput sa ma trezesc in fiecare dimineata cu zumzetul marii cantandu-mi pescareste in cap. Mi-e dor de rasarit, mi-e dor sa ma prinda apusul de picioare, in timp ce dorm in nisipul umed. Mi-e dor de cunoscutii necuoscuti si de necunoscutii cunoscuti. L-am revazut si pe Zero, de care m-am izbit peste tot vara asta.

Vreau sa mai stramb din nas cand ma pisca meduzele si sa ma izbeasca valurile si sa cobor ametita sub apa.

Deocamdata vacanta mea s-a terminat si suspin dupa ea. Imi amintesc cu drag de oamenii pe care i-am cunoscut si de cei cu care m-am zbenguit timp de o luna. De cei pe care i-am pierdut.

Imi readuc energia in oase, pana la sfarsitul verii. Am nevoie de asta.