Mi se inmoaie inima cand vad rasaritul de pe balconul PAC-ului si pot sa imi fumez tigara linistita.

Dimineata, la rasarit, mi-am amintit de toate lucrurile nebune care mi s-au intamplat in ultima jumatate de an. Faptul ca am ajuns intr-o tara absolut minunata, noii mei prieteni, rasaritul pe care pot sa il vad in fiecare dimineata fara sa imi fie frica ca se va uita cineva ciudat la mine, calatoriile, zambetele, noptile nedormite, alcoolul, UBI.

Mi se rupe o  bucata de inima de fiecare data cand imi amintesc de toate momentele care m-au facut sa nu imi pese, de momentele in care m-am implicat trup si suflet, de oamenii pe care i-am avut langa mine, de Porto, Coimbra, de PAC, de Erasmusii mei.

M-am schimbat. Erasmus te schimba. E pur si simplu cea mai frumoasa perioada din viata ta.  Fara indoiala. Pentru ca nu ai nici o grija, pentru ca ajungi sa fii prieten cu oameni pe care nu ii placeai deloc, ajungi sa iti spui secretele unui strain, pe culoarul din spatele caminului.  Ajungi sa imparti fumul tigarilor  cu cei mai ciudati oameni.  Ajungi sa stai in spital la coada cu orele. Ajungi sa inveti o noua limba, sa razi de colegul tau de camera, sa va certati, sa gatiti impreuna in bucatarie, ajungi sa il vezi pe ronaldo,  fanfara cantand in jardim,  comunismul care inca isi mai pastreaza traditia, ajungi sa vezi oameni lipsiti de griji, oameni care iti spun calma de fiecare data cand ai o problema.

Portughezia e nebuna.