Dacă viaţa mea căpătase o altă perspectivă când m-am mutat în PT, de când m-am întors în ţară toate sunt pe dos, sau mai exact timpul e într-o isterie totală. Viaţa socială, politică şi orice mai vreţi voi.

Mi-am început depunerea actelor pentru al doilea stagiu erasmus( Erasmus Practice), stagiu pe care îl voi face în semestrul I al anului III, tot în Portugalia. De data asta voi merge în Porto, la VICE Portugal.  De fiecare dată când mă gândesc la asta, îmi amintesc cât de drăguţ e să zbori deasupra norilor, să crezi că pluteşti în cremă de ciocolată, şi-mi imaginez cât de frumos e să trăieşti într-un oraş pe care toată lumea îl iubeşte, cum e să-mi port rochiţele colorate, sau  să respir aer oceanic în fiecare zi. E ciudat pentru că înainte îmi doream foarte mult să rămân în România, acum însă nu-mi doresc sa plec pentru că aici e rău, ci pentru că Erasmus mi-a oferit o altă perspectivă asupra vieţii, alte şanse de care încerc să profit cât mai pot.

Ce-a însemnat Erasmus pentru mine în cele din urmă? În afară de faptul că mi-a oferit cele mai nebune momente din viaţa mea, mi-a oferit prieteni minunaţi, călătorii inedite, poze care au imortalizat cele mai frumoase clipe, soare arzător, multe zâmbete, multă dragoste. Nu ştiu cât de intens am reuşit să trăiesc fiecare clipă, însă mi-am dat toată silinţa, pentru că într-adevăr este o experienţă unică în viaţă. Atunci ai ocazia să-ţi dai seama cine eşti cu adevărat (dacă îţi faci timp pentru asta), cât de adaptabil eşti, cât de bine reuşeşti să descurci pe cont propriu, fără părinţi, fără prieteni, într-un mediu total diferit de cel care în care ai crescut, cu care ești obişnuit. Erasmus m-a făcut îmi dau seama că nu trebuie să locuieşti cu cel mai bun prieten pentru a fi fericit, că nu trebuie să depind de nimeni ca să îmi ating scopurile, mi-a dat şansa să văd cât de frumos e când lucrurile la care visezi de mult timp ajung să devină realitate. Erasmus îţi arată cât de frumos e trăieşti într-un mediu cu oameni internaţionali, oameni de la care poţi sa înveţi foarte multe lucruri într-un timp foarte scurt. Erasmus te lasă să te bucuri de cele mai scurte şi neinteresante momente, pentru că la un moment dat toate ţi se vor părea importante. Erasmus îţi arată ca poţi să fii haotic în foarte multe contexte, pentru că acolo ai ajuns pe tărâmul a ,,orice e posibil”.

Poate că Portugalia nu e cel bun loc îţi faci erasmusul, pentru că nu e la fel de faimoasă ca Franţa şi Parisul ei, ca Germania şi Berlinul, Spania şi Barcelona, ca Grecia şi Atena, însă are farmecul ei, are praful ăla înnecacios de care uneori ţi se face dor, are cel mai mare pod din Europa, cel mai mare outlet şi cel mai mare oceanariu, are ocean, plajă, oraşe drăguţe, autostrăzi lungi şi încurcate, petreceri, quiema das fitas, semana academica, tunas, fado, pasteis de nata, pasteis com carne sau bolo com chocolate. Potugalia îţi dă posibilitatea să fii calm şi să te bucuri de pasteis de nata sau de cervaja, nu te pune pe fugă, nu îţi creează prea multe probleme şi te lasă să râzi cu poftă de câte ori ai chef. Îţi arată că dragostea portugheză nu se împarte în mai multe persoane şi că sentimentele ajung să îţi străbată tot corpul.

Mă bucur că am un steag minunat semnat de cei mai importaţi oameni pentru mine, am pahare semnate în portugheză, am suveniruri şi amintiri frumoase. Vor rămâne întotdeauna acolo pentru mie.

Nu îmi pare rău pentru nimic. Şi sunt sigură că noua noii mei prieteni, chiar şi vechii portughezi de care m-am despărţit nu demult, sunt oamenii care mă vor lasă să-mi părăsesc fiţele acasă şi să mă bucur de tot ce e posibil. Pentru că ei sunt mult prea nepăsători că să se îngrijoreze pentru lucruri inutile.

Azi am căpătat un entuziasm nebun.