Noaptea de Înviere.
Ai mei împărtăşesc bucuria credinţelor lor. Eu stau cu capul pe geam ascultând zgomotele perturbatoare ale avionelor care zboară pe deasupra norilor.
Îmi mişc degetele pe tastatură aşa cum nu am făcut-o niciodată. E prima dată când îmi este dor de ai mei. Mi-e dor să stau doar eu cu mama în fiecare ,,prima zi de Paşti”  la 6 dimineaţa, să privim răsăritul din balcon, să mâncăm prăjituri şi apoi să fugim la somn. Mi-e dor să mă trezesc ultima dimineaţa şi să mă spăl cu apa ouălelor roşii. Aici nu sunt ouă roşii. Mi-e dor de pasca cu ciocolată la care visez de cam mult timp.  Mi-e dor să-mi urăsc musafirii.
Aici suntem doar noi, eu, Simi, polonezii şi câte o sticlă de Coca-Cola pentru fiecare. De dimineaţă, nu pot să merg la bunicu’€™ să ciocnim ouă. Nu pot nici măcar să-l ţin la telefon prea mult. Mi-e dor de tata. Nu cred că am stat niciodată împreună.  Aş vrea să fie şi Geo aici. Să-mi aducă iar cărţi şi să povestim ca întotdeauna după o perioadă lungă fără impact vizual.
Mi-e dor de el. Să-mi aducă cafea cu mult zahăr şi să mă sufoce dimineaţa cu somn.
Advertisements