Nu stiu cum se face, dar ma apuc de scris numai cand am cheful ala nebun de repulsie, de sentimente aruncate pe geamul incapatanarii. Ma incearca un chef tampit de-a sta cu picioarele in sus. Imi place sa fac asta, pentru ca nu stiu de ce, am impresia ca adun toata energia negativa in picioare si atunci e din ce in ce mai vulnerabila. Naivul din mine imi spune sa-mi indemn ochii la o plimbare pe mal cu visele, insa nu pot, gandurile imi zboara in prea mult parti. Astazi a fost ziua imbratisarilor, o zi din aia draguta, in care te intalnesti cu oameni pe care nu i-ai vazut de foarte mult timp, sau poate nicioadata.

M-am intalnit azi cu un George. Un alt vechi prieten de’al meu, si-am plecat numai un zambet, pentru ca incerc sa apreciez momentele dragute. Oamenii ca el ma umplu tot timpul de’o energie din’aia zburdalinica, neconstransa de nici o lege a naturii.

Mi-a lipsit cafeaua de dimineata. Somnorosii intotdeauna au ceva de obiectat, iar lenea, lenea ne mangaie fericita pe cap.

Ma cuprinde o pofta nebuna de dans. Am ochii inchisi pe jumatate