Paint_The_Sky_by_larafairie

Spune. De cate ori nu ti-ai dorit sa poti calatori in timp sa poti face multe dintre lucrurile pe care le-ai aruncat subit in sertarul cu bijuterii de lemn?

Uneori traiesti un prezent continuu in urma caruia culegi repercursiunile  asupra celorlalti. Asupra oamenilor la care tii. Dorintele tale se invart intr-un cerc curcubeic, plin de energii care-si trag sforile dupa bunul plac. Ma intreb ce s-ar fi intamplat daca…

Nu stiu de cate ori m-am intrebat daca regret ceva. Aproape niciodata. Evident. Poate pentru ca nu am simtit niciodata ca I didn’t do the right thing. Intotdeauna am plecat hai hui singura prin tara, fara sa-mi fie frica de calatori nepoliticosi sau oaspeti rautaciosi.

Ma enerveaza totusi ca indiferenta din noi ne face sa realizam anumite lucruri abia in urma unor evenimente care ne schimba perspectivele. Sentimentele.  Dupa moartea mamei Georgianei, am  ajuns acasa si-am cuprins-o pe mama strans in brate. Stiam ca e acolo. Pe obrajii rosii imi curgeau lacrimi de crocodil, desi nu aveam nici un motiv. Mama se uita la mine cu ochi mari, nestiind ce sa-mi zica.Pentru ca in astfel de situatii nici tu nu stii ce sa zici. Atunci mi-am dat seama din nou ca nu mi-as putea dori mai mult. Cred ca asta m-a schimbat. Si pe Geo a schimbat-o. Mult.

Ma intreb daca regret ceva din viata mea de liceu. Nu stiu daca mi-as fi dorit sa stau mai mult cu ai mei, dar faptul ca am locuit singura 4 ani mi-a restructurat solitudinea. Puternic. Am putut sa ma zbenguiesc singura prin casa. Mi-am lasat hainele imprastiate cu zilele, fara sa ma intrebe nimeni de ce. Am putut sa imi pastrez toate florile de la majorat.Timp de un an. Mi-am pus toate margelele si cerceii intr-un sertar.  Doamnei B ii placea la nebunie sa se uite acolo de fiecare data cand venea sa vada daca mai respir. Ne duceam micile intalniri de duminica in micuta mea garsoniera. Beam 3 in 1, pentru  ca eu eram o sursa inepuizabila, injuram vecinii, radeam ca disperatele si ne uitam la filme cu Milo. Uneori mi-as fi dorit sa fac mai mult de’atat. Insa nu prea stiu ce, pentru ca oamenii, oamenii conteaza mult pentru mine. Orasul, desi mic, cred ca ne-a linistit sufletele pentru o perioada. Ne-a invatat ca macar o data in viata sa nu ne fie rusine de ceea ce suntem, de ceea ce am devenit.

Mi se pare ciudat cand ma gandesc la ei. Baietii. Frumosi. Multi. Diversi. Cantareti. Chitaristi. Ciudati. Ingamfati. Inteligenti. Cruzi. Artisti. Violonisti. Jurnalisti sportivi. Oameni simpli. Oameni de care nu ai voie sa te indragostesti. Cel mai mult imi place ca am un instinct de o acuratete incredibila.

Imi pare rau doar pentru faptul ca uneori imi misuna furnici pe  limba. Imi pare rau ca m-am mutat cu ea. Faptul ca m-am incapatanat sa cred, mi-a distrus inima bucata cu bucata.Am stricat totul si mi-e dor. Amintirile  ma mananca uneori pe dinauntru. Indiferenta ne-a ucis probabil pe amandoua. Se intreba cu ceva timp in urma de ce oamenii dispar. Poate pentru ca si ea dispare fara sa zica niciodata nimic.Cred ca am crescut totusi. Sunt trista cand mi-e dor, dar imi revin prin autosugestie. Asa am facut tot timpul.

Nu stiu daca regretele sunt bune la ceva. Poate doar pentru un nou impuls. Pentru o restructurare. Pentru o insiruire de noi idei ce-ti traverseaza capul.

Se mai intampla vremurile intre noi?