Picture 520M-am decis in cateva ore sa plec iarasi la mare. Acum sunt mai prajita ca oricand. Mi se vad doar pupilele albe si dintii. Cand am luat trenul spre mare, am zis ca plecam in deriva. Nimeni nu stia incotro ne indreptam. Doar ca vom dormi in cort. La insistentele unora sau altora,am ajuns iarasi in Vama, dupa ce am testat apa din Costinesti care era impanzita de alge si care nu avea tocmai un miros la care un nas normal ar fi putut rezista tentatiei. Eu una am refuzat sa mai stau acolo.

In Vama apa era atat de curata, incat pana si fetele s-au dovedit a fi placut surprinse. In locul despre care se spune ca totul e murdar. Acolo unde si sufletul ti se murdareste. Acolo unde picioarele te tin treaz pana la  rasarit si apoi toata ziua dupa. Locul e la fel ca atunci cand am plecat ultima oara. Nici mai multi nici mai putini oameni, acelasi soare, acelasi nisip. Am reusit sa dorm 6 ore in 4 zile, ceea ce a fost o adevarata performanta pentru mine. Cel mai amuzant a fost sa le  gasesc pe fete imprastiate fiecare incotro, dormind cu capul  pe masa. Sincronizate. Duminica seara le-am gasit la un foc de tabara, cu un tip din Valcea caruia nu ii mai tacea gura si care spunea tot timpul ,,Da, prietenul meu doarme “ si ca fetele care stau pe izoprenul lui isi fac poze  cu care se dau mari pe haifaiv. Ne-a mai povestit despre familistii de vama care vin din Eforie si despre cei care  dorm dusi toata noaptea pentru a se trezi dimineata la rasarit. Cu o noapte inainte am identificat-o pe Helen dupa sacul ei de dormit. Verde. Pe un pat fara saltea.

In rest, am dormit cu burta la soare, si mi-am bagat bronzul in piele.Puternic.  Am avut momente in care mi-am dorit sa nu mai fiu singura. Momente in care mi-am dorit ca marea sa ma curete de mirosul singuratatii. As fi vrut sa am buze peste buzele mele si sa ma stranga in brate. M-am hotarat sa nu mai stau dupa oameni morocanosi, obositi, dupa oameni care nu au timp de mine. Imi pare rau sa zic asta, dar am nevoie de atentie, dar nu de o atentie egoista.  Mi-e dor sa ma alinte, sa ma sarute de noapte buna si sa vada rasaritul cu mine pe’un pat udat de nisipul marii. Mi-e dor sa ma asculte cand am nevoie si sa ma stranga strans strans in brate. Pentru ca ma simt protejata si mica mica, ca o buburuza.

Tot in vama l-am cunoscut si pe Andi, omul pe care trebuia sa il intalnesc cu ceva timp  in urma. A  fost scurt si concis. Si rece.Si m-am cutremurat un pic. Recunosc.

Cred ca a fost una dintre cele mai neplanificate si dragute vacante pe care le-am avut vreodata. Am facut aproape tot ce mi-a poftit inima, mai putin partea cu cerceii Am ras cu gura pana la urechi, asa cum nu am mai facut-o de mult. M-am hilizit cand motaiam toti prin gara si in tren. Trenul de Costinesti are intotdeauna intarziere.Mi-am dat seama iarasi ca lumea e mica.

M-am intors acasa dupa un drum pe care l-am dormit aproape tot. Fara vise si remuscari.

A fost una dintre cele mai lungi vacante. Cu mult timp petrecut pe drumuri, cu multe iluzii, idealuri,  trenuri, imbratisari rupte de trecerea timpului. Voi avea nevoie probabil de ceva timp de refacere, insa imi revin. Acum  ma uit la poze si zambesc.

Mrrrrrrrrrrrrr