June 2009


3729e0133e07ed1c59a6780dfcc084e2Printre maldarul de bloguri pe care am fost nevoita sa le rasfoiesc astazi, am gasit pe cineva care povestea despre cat de culti sunt cei care cresc in mijlocul orasului fata de cei care traiesc in mahala sau pe la marginea metropolei si despre cat de limitate sunt mijloacele de exploatare a anumitor resurse umane. Astfel, e mult mai usor sa primesti sprijin din partea celor de la ,,centru”. Metropola, cea mai mare din tara, ma bucura de fiecare data, pentru ca premeditat sau nu, ma surprinde intotdeauna.

Din pura intamplare, prin minunatul Bucuresti, am dat de un targ de ,,fair trade” in care puteai sa gasesti daca nu tot, aproape tot ceea ce inseamna green: de la cartoane reciclate, carti, la suc natural, haine handmade, cercei, brose, biciclete, muzica, mini gradina botanica, demonstratii de teatru, workshopuri  de pictura si olarit, etc. Minunat, absolut genial daca imi permiteti, mai ales partea cu cercei.

In alta ordine de idei, chiar daca oamenii aia sunt ,,dubiosi”( nu imi asum apelativul), mi se pare o initiativa extraordinara, avand in vedere ca programele de ecologizare sunt destul de putine prin RO si prost implementate,  iar acest ,,fair-trade”  e unul foarte popular si pare a avea un impact major in randul tinerilor cel putin.

Ma gandeam totusi la faptul ca noi, romanii suntem destul de nepasatori in ceea ce priveste protectia mediului, si trebuie sa recunoastem ca este destul de greu daca nu aproape imposibil sa schimbi mentalitatea oamenilor.  Acest proiect, ,,grow green”, pe langa faptul ca e divers si fooarte interesant, ar putea sa devina in cele din urma  ,,un fashion icon” pe care foarte multi ar vrea sa il urmeze, doar pentru a fi la moda, si nu neaparat dintr-o pura dorinta de a ajuta natura. In orice caz, si oricum ai da-o e la fel, impactul ar fi acelasi, indiferent care ar fi motivele pentru care oamenii fac asta.

Anyway,  pe langa zambetul pe buze pe care mi l-a lasat mica plimbare si care m-a facut sa gasesc un parculet pe care il cautam de mult prea mult timp, o sa ma alatur  micilor ,,grown green artists” , pentru simplul motiv ca le urmaresc campaniile de ceva timp, in diferitele lor forme si orase, si pentru ca-mi plac.

Nespus.

Deci sa traim verde.

Happy_Birthday_Zak_by_GrayGlowBlogul meu e fetita. Si din aprecierile mele , astazi implineste un an. Deci ,,la multi ani”!.hihihi

Poate nu e mult, insa vreau sa ii fac  cadou minunatele dumele din popor atent culese de domnul D. Si-asa le pregatesc de mult :

«  nu mi se mai pare grozava duma asta  »

Sininome pentru :

-frumos, bine, ok, bravo, felicitari s.a: patent, pizda, pizdos, super pizda, neckerman, ceas, bo$$, tru, jm3k3r, tzutz, cuaie, coios, narod, bashtan, bistosh, booorsh (cu o lung), tzeiss, baban, narod, ghiufa, afgan bulan, breloc, meshter.

– un salut : hai noroc si apartament la bloc

– tot felu’ de injuraturi si insulte : tu combini mai ceva ca si combinatu siderurgic de la galati, sa vii cu dictionar urban ardelenesco-moldovenesc daca nu intelegi, sa iti fut un dulap in cap, ce bolovana i (esti), ai ! (=pff) ce poante de batran am(ai), mai sec ca vinu sec, pensionar tractorist, ca jm3k3rul e cel ce se descurca, ce boltzar is (esti), la baru asta daca i zic « Cataua lesinata« i fac un compliment, fata de bidon tocit, mai fura ma-ta butelii ?, pitic sportiv obosit penticostal satanist.

– a face sex : bag cadelnita, dai la tamaie pana se aprinde cadelnita, a baga mosu in beci, a duce mielu la caldura, a tencui scorbura, a forta intrarea in clopotnita, a duce smardanu la clocitoare, a da la namol/rahat/mizerie, a varsa cerneala (in cazul virginelor), a merge cu irodu,

Avand in vedere ca domnul Gugal e un domn cu brate atat de intinse, iata ce mai cauta minunatii necunoscuti utilizatori ai Internetului:

masina timpului

puteri magice

pasi de vals

baloane de sapun

concepte filosofice despre prietenie

doi nebuni la cafea

strada unde am sarutat-o prima data pe m

dragul meu prieten bun,

vreau sa am puteri magice

vreau verde

cum sa ai puteri magice

camera desenata in creion

frogu

influenta alcoolului

cu masina timpului

oameni desenati in creion

cum asortam culorile de pe pereti

viata fara tine e ca ploaia fara apa

peste tot ma vezi numai pe mine…peste

2 ciuperci dragute

alcoolul imi paraliza simturile.ajutor

poze cu oameni zdrobiti la cap si picioare


Asadar, blogul meu e plin de culori, da sfaturi despre cum poti asorta culoarea pe pereti sau cum sa-ti faci corect unghiile, vorbeste despre alcool si prieteni. Astazi dau frau liber comentariilor si sugestiilor si imi cer scuze pentru eventualele strambaturi din nas.

Frogu

7RGgy4cxidjygvfv1OZE5yjQ_500

Stau pe baricada din fata blocului si ploua. Picioarele imi atarna lung si cativa stropi de ploaia umi uda pielea uscata de soare. Oameni coborand din tramvai incep sa alerge de colo colo. Mame cu copii in brate, batrani, oameni normali.

Am fost  intotdeauna intrigata de metodele prin care poti sa mori. Metodele prin care poti sa schimbi mentalitati. Metodele prin care poti sa manipulezi oamenii cu propriile arme.

Cateodata ma gandesc cat de importanta sunt pentru ceilalti, sau cat de mult ma apreciaza cei pe care ii cunosc. Pentru ca sunt momente in care disparitia ta genereaza un val de lacrimi si intrigi. Disparitia ta fizica.

EU. Nu-mi dau niciodata parola de la mail. Nu mi se pare necesar, mai ales ca e un lucru destul de personal. La fel ca telefonul, ca pijamalele, ca sapunul de fata sau periuta mea de dinti. Ma intreb cine mi-ar citi vechiul jurnal sau ar avea curiozitatea sa-mi umble printre haine. Cine s-ar imbraca cu rochia mea preferata, sau cine ar imparti ciorapii mei colorati. Cine mi-ar purta balerinii, sandalele, gentile. Cine si-ar baga nasul in sertarul meu cu margele si cercei.

Cine mi-ar reproduce scrisul, mi-ar fura stiloul  sau si-ar face unghiile cu oja mea cea rosie.

Cine mi-ar citi mesajele.

Cine ar spune ca am fost prietenul lui cel mai bun sau  cea mai misto persoana pe care a cunoscut-o vreodata. Cine ar spune fara politete ca am fost o tipa sociabila, desteapta sau amuzanta. Cine ar veni sa-mi renege numele si sa-mi scoata la iveala toate defectele. Cine ar veni sa spuna ca sarut prost sau ca ii placea sa ma tina de mana la apus. Cine ar recunoaste : ca a venit pentru mine la Brasov, ca m-a dus sa vad orasul de pe coline, iarna, sau ca m-a invitat la o cafea de fata cu prietena lui. Cine si-ar aminti de noptile pierdute pe mess sau cine ar spune c-a fugit cu mine pe strazile Bucurestiului. Cine ar spune ca mi-a recitat din Florian Pittis. Cine a vazut rasaritul cu mine in parc. Cine m-a contrazis, cine mi-a dat dreptate, cine a barfit cu mine zile intregi. Cine mi-ar fi cumparat fericirea.

Uneori mi se pare ca nu fac indeajuns de multe, alteori simt ca nu mai pot, nu mai vreau , nu mai am chef. Mi-e lene. Astazi am mai primit o lectie de viata, care mi-a demonstrat ca optimismul din mine nu e chiar un defect.

Ploaia ma moleseste. Ma duc sa dorm.


 

Anul trecut. In iunie asteptam nerabdatoare bacul, Erau zile nebunatice, pline de stres si  caldura. Toropeala ne dadea bataie de cap tuturor, insa totul era mai frumos cand eram impreuna.

Duminica era ziua in care ne intalneam la mine. Cafea, fum de tigara, cipsuri, haine imprastiate, mult zgomot. Duminica era ziua in care mergeam in parc, ziua in care ajungeam pe banca de langa statuie unde ajungeam sa ne topim ofurile in castroane de ceramica, si unde jocul de mim era principala noastra ocupatie. Cred ca sentimentele ajung uneori sa se condenseze si devin turturi. Sau jeleuri colorate pe care ai putea sa le atarni pe perete in pungi de plastic. Anul trecut nu am invatat decat sa daruiesc tot ce am mai buni oamenilor la care tin. Fara sa-mi para rau ca am facut compromisuri, sau ca timpul petrecut cu ele poate ar fi fost mult mai productiv utilizat altfel. Anul trecut stiam ca le am pe ele. Acolo. Bac-ul a fost unul dintre cele mai intrigante, melancolice si pline de stres momente din viata noastra impreuna. Pentru ca am trait totul de sase ori mai intens.

bravenessDaca ma intreaba cineva daca mi-e dor, o sa zic ,,nu” . Desi in adancul sufletului stiu ca asta imi lipseste cel mai mult. Voi zice nu, pentru ca imi intind aripile pretentiilor, si-mi dau seama ca desi poate nu ma incadrez in anumite standarde de perfectiune, vreau mai mult. Sunt uneori prea naiva in esenta si-mi doresc prea intens unele lucruri aparent realizabile. Mi-e dor de bancurile si de accentul pur englezesc al Zanei,de rasul colorat al linistitei M, de sfaturile si barfele fetei cu oaia, de Bulina, care aparea cand te asteptai mai putin, si de fata cu vaca, care primea ciocolata incontinuu de la un anonim pe care deja nu il mai suporta si pentru care  intotdeauna am fost ,,Naichi,Naichi”.

Anul trecut a fost anul in care mi-am permis sa chiulesc pentru prima oara in viata, fara sa-mi para rau. Pentru ca fata cu vaca ( O ) mi-a transmis in baloane de sapun ,,miserupism”. Asa il numea ea.

Banchetul a fost colorat. Cel putin. Plin de zambete, plansete, imbratisari prelungi. M-am incapatanat si atunci sa cred ca e sfarsitul. Si chiar daca nu am plans la banchet, ele stiau ca le iubesc. Pentru ca ( O ) a scris mai apoi despre relatie, despre noi fetele. Si m-a facut sa plang.

Cred ca e momentul in care pot sa raspund promt, sa intorc spatele si sa plec. Pentru ca nu cred ca e cineva care sa-si fi dorit ca toate lucrurile astea,  aparent nemuritoare, sa continue. Sa ma intalnesc in fiecare zi cu ele la cafea, sa le oblig  sa manance in ora de chiul, sa le repet inconstient faptul ca tutunul ma omoara sau sa pierdem vremea prin orasul obosit de trecerea anilor si de caldura care ne topea dorintele.

Cred ca mi-e dor de banca de pietre din fata liceului, in ziua in care am aruncat 4 ani la cosul de gunoi.

Desi am conceput in timp diverse scuze pentru acesti mini oameni nemuritori care pentru mine au insemnat mai mult decat papusile mele Barbie, a doua vara imi aduce mult timp imprejmuit de libertatea de a alege. Imi miroase incontinuu in camera a ,,anul trecut” si a poze aruncate in sertar. Pentru ca reconcilierea e imposibila. Pentru ca ne-am schimbat si pentru ca uneori nici noi nu mai stim cine suntem.

 

Ele nu pot sa afle asta.

 

on_the_train_by_katie_katieDaca lumea ar fi facuta din bucati  de ciocolata, nu m-as atinge de partea cu frisca.

Stau lipita de un perete rece. Vizita nocturna de ieri seara a fost binevenita pentru tristetea mea care nu-si mai lua umbrela sa plece la plimbare prin ploaia de meteoriti.

Pentru prima data in sase luni, a fost o zi de luni in care am simtit ca am facut ceva. Fara tristetea si paranoia pe care o capatam la fiecare sedinta  si care imi innegrea sufletul. Azi am primit in sfarsit imboldul de care aveam nevoie. Chiar daca si mie mi-e greu uneori sa-mi inteleg reactiile debusolante, sunt perfect constienta de cofeina care le da miros. E o mica obsesie inconjurata de miere.Mi-am dat seama ca desi n-am recunoscut niciodata, am inceput sa ma atasez de acei oameni. Imi sunt dragi.  Mai ales cand ne intindem la barfe si rasete duminica noaptea. Redactia e uneori refugiul de care am nevoie.

Azi mi s-a zis ca pot. Si-a fost minunat sa vad seninatatea unui om care aparent nu stie prea multe despre mine.

Am inceput sa imi rod unghiile. Din nou. Si sa mananc ciocolata ca sparta, dupa o lunga perioada in care nu m-am atins de nimic dulce.  De parca n-ai sti… Cura de slabire. Mananc sanatos si ma tratez de paranoia care ma cuprinde deseori, asa dintr-o data.

Desi par uneori sa nu am nici o noima in aberatia care-mi traverseaza capul, unii stiu ca am perfecta dreptate. Nu sunt singura nebuna in marea de normali. Pentru ca oamenii simpli sunt plictisitori. Pentru ca oamenii normali sunt plictisitori. Pentru ca uneori nici tu nu stii ce sa crezi. Crezi ca poti sa  fii diferit in conformitate? E totusi o provocare pentru  nervii tai de otel.

Azi e o zi draguta, iar maine o alta zi plina de incarcatura emotionala.

Cred ca stiu ce-mi mai lipseste…

« Previous Page