Imi definesc  sentimentele sub forma  unor baloane de sapun. Sunt atat de incurcate, incat trebuie sa le acaparez pentru a le aduna intr-un singur loc. Sunt  deseori atat de mici,  dar ai capacitatea sa le  cresti intensitatea.Sunt fericita ca suntem, si  am impresia ca nu mai am nevoie de nimic altceva. Nu e poveste, iar realitatea ma izbeste de fiecare parapet.

Cu dragoste.

Imi amintesc de cenusiul care iti colora venele inainte sa ne intalnim.Eram doi oameni obisnuiti si nu indrazneam sa vorbim unul cu celalalt. Viata era monotona si oricine ar fi putut afirma cu seninatate  ca nici unul dintre noi nu este preocupat de nimic aparte, nu are nici o pasiune care ii starneste interesul. Nu ne place arta si obisnuim sa ne ocupam de nimicuri.

,,De fapt, apreciem liniile trasate spre case, coloram totul  cu acuarele sau timp. Tii pensonul cu mana dreapta si cu cealalta  atentezi la tigara de pe masa. Mansarda ne gazduieste.  Am o foaie mare , dreptunghiulara as putea zice, pe care mi-ai dat voie sa o imprim cum vreau. Astazi pot sa ( te) combin , sa ( te )  amestec.Ma las dusa de val. Te vad intrand   pe usa si mirosul de iasomie si tei ma imbie. Usor.  Iei o foaie de  pe noptiera si imi arati o schita. O apreciez. Te vad definit in fiecare expresie, in fiecare linie trasata. Stiu ca ai rabdare si nu te grabesti. Iti place. “

E interesant felul in care ma vezi. Te vad in aceeasi maniera.  Tu te consideri mofturos,  dar imi place la nebunie felul in care te alinti. Iti bei cafeaua cu mana stanga si de fiecare data ma intreb cum poti sa fii atat de stangaci  intr-o  chestiune marunta. Sensibilitatea ta ma uimeste de fiecare data cand surprind. Momente. Esti un munte de vointa si am siguranta ca esti mult prea hotarat  pe drumul spre reusita. Nu aberezi, precum as face eu, si reusesti sa imi acaparezi atentia. Cu lucruri. Iti place sa imi citesti, imi place sa te ascult. Rasfoiesti fiecare pagina a cartii. Subtil.Cu tine nu am timp sa ma plictisesc si totul pare de cele mai multe ori o joaca de copii. Adultii nu ar avea timp de astfel de lucruri. Tu ma ingropi in balonul de bumbac, in care e cald si am libertate nelimitata.  Plictisindu-ma, ar trebui sa ma gandesc prea mult la mine. Sau la tine. Cand suntem amandoi, nu am timp sa fiu egoista.

.Am gasit in tine acel ceva care ma defineste.  Nu suntem copii, sau poate ca da. Avem jucarii imaginare.  Nu ne contopim cu natura si nu aberam pe teme filozofice.  Uneori suntem doar noi doi. Ne place asa.

 Esti sensibil, si  ma saruti

. Cu dragoste.