Mi-e frica sa scriu. Desenez universul in culori calde,  dansez la fiecare colt de carte, ajung repede  in postura de a ma intreba cine sunt.  Simpatizez   natura, si as putea declara ca  coabitam in cele  mai bune conditii. Nu ma exprim coerent, obisnuiesc sa fabulez, scriu tampenii. Merg pe strada, des. Imi place sa ascult  zgomotele orasului vibrand.  Nu am avansat  cu nici macar un milimetru de cand am inceput sa constientizez, lucruri.

 In ultima vreme am inceput sa ascult. Orice. De obicei ma las marcata de orice zgomot, si am tendinta sa critic. Nu ma simt perfecta, si  din nefericire cumva,  nu voi fi niciodata.  Nu suport zdranganelile, ma enerveaza cand ma enervez. Am tendinta de a dori, iar in acele moment de profunda miscare emotionala, mintea imi zboara pe dealuri. Nici macar atunci nu reusesc sa ma adun. Cu totul.

 Am emotii. Ma gandesc ca sunt oameni mai buni ca mine, iar acest lucru imi trezeste nemultumiri si frustrari.

 Am ajuns in punctul culminant