Andrei.Profilul unei culturi cu acceleratie

Amdoar18ani.ro

 

Moft

Mi-e dor sa iesim la cafea. Tu de o parte a orasului, eu de cealalta parte. Mi-ar placea sa simti cum tremur cand te apropiii de mine. Sa te vad cum scoti fum iar si iar  pe narile-ti uscate deja. Sa privesc indeaproape cum iti misti buzele de fiecare data cand spui ceva, fara sa fac insa nici un gest. Sa astept poate doar sa-mi creasca pulsul si sa tremur cand te vad. Sa am un zambet de’ala nebun. De fericire.

Mi-e dor de vara. Mi-e un dor de apa aia sarata care-ti usuca pielea pana la cea din urma celula inviorata de soare, mi-e dor de caldura aia nebuna care-ti trece si prin umbrela parjolita de trecerea timpului, mi-e dor de tine si poate de mine. Mi-e dor sa ma iei de mana si sa-mi amintesti ca nu trebuie sa-mi fie frica. Mi-as dori sa ma strangi in brate si sa-mi soptesti la ureche. Stii ca n-am nici o indoiala. Pot sa ma duci in parc sa ma dau in leagan? N-am doruri nebune, doar o frica de infinit.

Ma mananca pielea de la atata iarna. De la frigul care-mi trece prin bluza falfainda pe celulele mele inca bronzate. Cand simt apa curgand pe pielea-mi uneori frumos mirositoate, vreau sa mananc ciocolata. Imi trebuie mult dulce, sa nu mai simt goluri.

Ma asez in fotoliul ala flexibil, inchid ochii si stau cu o cafea in mana. Astept trecerea timpului.

Ma preling. Sunt moody in ultima perioada. Am chef sa citesc mai mult, vreau sa am parte de zile din alea cand pot sa stau in casa de dimineata pana seara, cu vizite nocturne poate. Sa umblu de nebuna pe strazile orasului. Acum sunt inghetate deja. Nici cainii nu mai hoinaresc bezmetici de dor. Mi-e dor sa ma incui in casa si sa nu mai ies din casa. Sa nu primesc nici un telefon important si sa pot sa stau linistita la o tigara in timp ce-mi desenez unghiile. Mi-e dor de zilele alea in care nu ma trezesc morocanoasa., dar cu dor de duca. Zilele alea in care-mi fac bagajul in cele 5 minute ramase si plec la gara. Imi cumpar bilet si fug. Mi-e dor sa am timp de mine, si apoi sa-mi umplu mintea-mi tampita cu idei despre tine. Fara nici o importanta in cele din urma.

Am chef sa scriu mult, sa fiu responsabila. Vreau sa iesim la cafea.

Vreau. Si ti-e frica.

 

Andreea.Profilul unei culturi cu acceleratie

Amdoar18ani.ro

 

Uite.Voluntariat

Amdoar18ani.ro

 

Capcauni

I like cosy people.Oamenii aia care te tin in brate chiar si atunci cand nu ai nevoie de o imbratisare, oamenii aia care te apreciaza chiar si atunci cand o dai in bara, oamenii aia care nu te critica, pentru ca stiu ca poate au facut si ei odata asta. Am fost la Cluj in weekend, cu doi dintre oamenii la care tin cel mai mult.

Simi. Imi place sa calatoresc cu Simi, pentru ca ea e singura persoana pe care o vad dormind in orice situatie. In nisip, in tren, in orice pozitie si in orice conditie. De parca somnul ii pune niste ochelari invizibili pe ochi si dispare. De parca ii da un sentiment de ,,stie-tot”. Simi e una dintre cele mai dragute persoane pe care le cunosc. Imi da de mancare, bea cu mine Cola, ma suna pana si in cele mai isterice momente. Nu ma critica si nu ma omoara atunci cand simt. Lucruri. Zilele astea au fost probabil printre cele mai nebune din viata mea. Am simtit de 10 ori mai intens si-am auzit lucruri pe care astept sa le aud de doi ani. Concluzia e aceeasi, love is not overrated. Mergeam pe strada cu capul in noi, fara sa imi dau seama ce se va intampla in secunda doi. A fost prima prima calatorie la Cluj impreuna. Si-a fost dragut.

George. E unul dintre cei mai vechi prieteni ai mei. E putin cam incurcat, dar intotdeauna m-a sustinut. Ne vedem cam rar, dar vorbim des. Stim totul. De fiecare data cand ne intalnim, ma imbratiseaza calduros si ma saruta pe obraz. He was always next to me. Cand ne vedem in Bucuresti, mergem la plimbare cu bicicleta. Nu se plictiseste niciodata sa mearga la shopping cu mine, si cateodata imi cumpara carti. Ne-ar fi placut sa fim in acelasi oras, sa fim studenti in acelasi timp. Dar e ok si asa, pentru  ca asta ne face sa ne apreciem mai mult.

Ultima perioada a fost ca un film cu adolescenti. Mai exact ultima saptamana. O saptamana in care toti au aflat, o saptamana  in care oamenii de la care asteptam mai mult si-au ascultat inima. Am putut sa zambesc. Mi-e dor totusi de omul cu ochii rosii, pentru ca tresar de fiecare data.

Si mi-e ciuda.

 

 

Profilul unei culturi cu acceleratie

Amdoar18ani.ro

 

Nimic nu e al meu

Mi se pare ca nu mai exista nimic al meu. Nici macar aerul pe care il respir. Mananc ciuperci de ploaie moarta. De toamna. Frunze cazande imi trec prin sangele amortit de gerul care tocmai mi-a atins primul simt. Mi-au inghetat cuvintele pe buze de atata dragoste plamadita cu multa rabdare. Ard de nerabdare. Imi misc degetele cu o frecventa redusa si stau. Privesc in gol. Autobuzele imi zgaltaie pupilele incarcate de somn.

Stii cum e sa simti ca nimic nu mai este al tau? Corpul tau, neuronii care-si intind sinapsele prin cerul mecanic, nici macar pe tine. Tu al tau. Mi-e dor de mine, de sambatele in care ploaia se prelingea pe partea cealalta a  geamurilor aburite de ceaiul care fierbea pe aragaz. Mi-e dor sa am timp. Sa ne tinem de mana. Mi-am impreunat inima cu un ideal. Poate m-am indragostit. Poate ca idealul e doar o idee. Cateodata simt ca o iau razna, iar publicul imi aplauda orice simptoma a nebuniei cronice.

M-am gandit sa stau deoparte o perioada. Poate in casa, poate fara bule de fum. Un fum inecacios. Sa stau poate sub apa fierbinte care ma curata. Sa fac clabuci din sampon, sa suflu in bule. Vaporii sa-mi gadile degetele asteptande. Imi place sa aud apa cum curge, mai ales cand e iarna, sau cand tristetea iti curata fata prin lacrimi.

Plec la cumparaturi  si ies cu un iaurt. Ma dezbrac de inhibitii cumparate de la supermachetul din colt. Mi-as lustrui si pantofii intr-o buna zi sa-i vad lucind in maldarul de incaltaminte,, de aruncat”. Ma urc pe tocuri si zambesc.

Saptamana viitoare ma apuc de citit.

 

In fuga

Stau cu Sim pe o banca din fata scolii. Facultatea e deja un termen mult prea academic, mult prea plin de semnificatii pompoase. Nu fumam din aceeasi tigara, aproape niciodata nu am facut-o. De ceva timp incoace,  simt ca  imi fuge timpul de sub picioare, si oricand de mult m-as incapatana sa stau dreapta, imi gadila echilibrul.

N-a mai plouat de mult. Mi-am pierdut si dexteritatea. La scris. Nu  mai gasesc melodii dragute in winamp si mi se pare ca totul e minciuna.  Nu am timp. Niciodata. Sau poate ca uneori sunt lucruri mai importante de facut. Atat de importante inca uiti cine esti. Poate ca uit cine sunt. Ma plictisesc atat de repede incat intotdeauna imi caut ocupatie. Uneori am impresia ca nimic nu-mi iese.  Ma uit la toti oamenii astia plictisiti de tot ceea ce fac, la oamenii care fac totul din obligatie sau la cei care stau. As vrea sa faca toti ceva, desi cei mai multi se complac in  magulilea propriei personalitati. O sa refuzam sa mai facem ceva, si nu dintr-o pura constienta a faptului ca totul e trecator ci dintr-o stralucita dorinta de a nu mai face nimic. Ca si cum nu mai avem nici o motivatie interioara de a merge mai departe. Oamenii slabi cedeaza usor sub presiune, si cred ca asta e unul dintre cele mai dificile lucruri pe care poti sa le vezi pe parcursul autodistrugerii.

O lene imbacsita in praf imi da tarcoale. Ma prafuieste, ma transforma intr-un butoi de fum.  As vrea sa fug de talpile picioarelor, de ojele care ma coloreaza, de zambetul care imi da tarcoale, de inima-mi nebuna de dor. Vantul de toamna imi sufla in fata si-mi incalceste pasul si asa rebel.Au innebunit cu totii.

Poate nimicul e o culoare.

 

Saptamana cu IIFF

Am doar 18 ani.ro

 

Schizofrenie

Suntem schizofreni. In gandire, in haine, in simtiri si idei care ar putea sa ne zguduiasca universul.  Unii au devenit oameni slabi in graba spre o lume mai buna, altii s-au impiedicat de pragul usilor inchise pana  si-au indeplinit visele.

Ne traim tineretea in liceu. In locul in care ne formam ca oameni, in locul care ne-a surprins in cele mai inedite ipostaze. Nu stiu de cate ori ti-ai pus intrebari existentiale. Principala intrebare  e totusi unde te indrepti, indiferent daca ai parinti divortati sau nu, indiferent daca esti la un liceu bun sau daca esti norocos cu prietenii pe care ii ai.

Mi-e greu sa nu ma gandesc la capacitatile mele, la motivatia de care dau dovada in tot ceea ce ma implic sau in zambetul pe care il capat dupa un lucru bine facut. Am simtit dezamagirea cum mi-a ciuruit sperantele, lasandu-ma fara umbrella in balta de lacrimi deprima(n)te.

Am trecut de la liceu la facultate cu o mica deceptie, desi ulterior mi-am dat seama ca prima alegere nu m-ar fi facut la fel de fericita din anumite puncte de vedere. Am ajuns in anul II, cu foarte multe idei si planuri care mai de care mai indraznete. Pline de initiativa. Daca m-am schimbat? Cu siguranta, pentru ca pe an ce trece iti dai seama ca oamenii nu sunt niciodata asa cum te-ai fi asteptat sa fie, iti dai seama ca planurile ti se schimba pe parcurs, iti dai probabil seama ce vrei. Mi-am vazut anul asta prietenii cum au zambit dupa ce si-au vazut visul cu ochii. Unii au divortat de mine, iar altii fac parte din mine.  Am vazut oameni care au realizat tot ce si-au propus, desi uneori ti-e greu sa crezi ca orice e posibil daca iti doresti cu adevarat. Cred ca asta mi-a dat si mie acel impuls de a merge mai departe. Traiesc intr-o lume circulara, cateodata in cea politica, cateodata sunt doar un pion imaginar intr-o realitate fictiva.

Sunt Froggy. Si-o sa va povestesc cum e intr-o alta dimensiune